Ascunde poete întristarea

Ascunde poete întristarea

Acceptă nevolnicia ființei tale,
așa cum ai accepta orice plecare
din pliurile existenței tale
a venit timpul să ieși în cetate
masurând întristarea cine să mai creadă în tine
soarele o vară numai despre asta ți-a vorbit
dar tu, nu
nu și NU!
Singur umblând prin spațiul timpului tău cu valijoara de hârtie și cele câteva gânduri care abia mai amintesc de tine.
Te consolezi
(deși viața pare că îți derutează pașii)
cu privirea pierdută înspre buchetul tău de femei galbene
Din glastra închipuirii neastâmpărate
se revarsă peste pieptul tău numai țărână
e pamânt, dar tu strigi și te bucuri: apă, APĂ!
“florile au întrecut eternitatea”, îți spui
și ăsta ți se pare un vers reușit,
suficient
intr-atât încât cu dor și pasiune nu încetezi a măsura nepăsarea ascunzîndu-le tuturor gustul tău pentru oameni
Iubitorule, păcatul tău de moarte are de-acum un nume exotic: webul
Ai devenit de nerecunoscut,
Ce tigru flămând,
Se hrănește cu ceară?
Tu cel mai bun dintre toți EXTRATEREȘTRII
Va purta minciuna și numele tău ori ba?
Odată, puteai așeza pe culori si relexii toate frunzele toamnei
încrezător în spiritul dovedit temerar
acum scufandu-se, acum revenind de sub ape
Ce e iubirea poete?
Stau pânzele tale acoperite de cuvinte
În văzul tuturor
Numai geniul te desparte de Toulouse-Lautrec
Însinguratic  mincinos
Cu lentila ta șlefuită în piață nu mai poți încânta nici o umbră
Car în lemnul iubirii
ascuns, singur, tăcut
din ce în ce mai politicos cu durerea
Pe neauzite
rabzi si râzi cu visele și cărțile tale
când te plangi, vorbele te trădează
Of, falsificatorule de cuvinte
Dumnezeu te-a luat chiriaș din milă
Invenție teribilă a rafinamentului în artă
Ești tu,
Poetul care a uitat de cetate
Amarul tău de ființă nevolnică,
Privește-te în semenul tău de pe stradă
şi învaţă.

 

autor Emanuel Pope

Cenaclu Literar: