Golgota, Altarul Mântuirii noastre

Golgota, Altarul Mântuirii noastre

Fiind pelerini în „Ţara Sfântă" în anul Domnului 2000, când întreaga creştinătate aniversa împlinirea a două mii de ani de creştinism, am avut marea satisfacţie sufletească de a-mi purta paşii prin locurile pe unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a propovăduit Evanghelia mântuirii neamului omenesc. Golgota este unul din acele locuri, este Altarul Jertfei Sale, este Altarul Mântuirii Noastre.

Golgota este situată în partea estică a Ierusalimului, faţă în faţă cu Muntele Măslinilor, despărţite de Valea Chedronului.

Vechea cetate a Ierusalimului este înconjurată de un zid de piatră înalt de 20-22 m şi lat de 3m. Distrus în anul 70 d.Hr., este refăcut de doi arhitecţi ai sultanului Suleiman cel Mare în sec. al XVI-lea d.Hr respectiv 1538-1542. Zidul are şapte porţi de intrare în cetate şi ordinea lor este următoarea: Poarta Leilor )sau a Sf. Ştefan, ea marcând locul unde Sf. Arhidiacon Ştefan a fost ucis prin lapidare); Poarta Damascului şi Poarta Leilor )St. Ştefan) deschid drumul spre Golgota pe Via Dolorosa.

Golgota este numele evreiesc dat dealului pe care a fost răstignit Domnul Iisus. Urcuşul nu e greu, dar e aglomerat din cauza mulţimii pelerinilor şi a comerţului intens ce se desfăşoară în numărul mare de magazine alimentare şi bazare situate de-al lungul cărării.

„Via Dolorosa" sau „Drumul Calvarului" este o cărare tradiţională pe care a urcat Iisus după condamnarea Sa de către Pilat din Pont )Mt. 11-26; Lc. 23, 13), până la locul răstignirii. Ea porneşte de la ruinele vechii fortăreţe a lui Anton şi duce până la Sfântul Mormânt.

Pe drum sunt marcate staţiile unde Iisus S-a oprit sau a căzut în drumul Sau spre culme, sub povara crucii. La staţia a treia e marcată prima cădere. La a cincia Simon Cirenianul ia crucea lui Iisus. La a şasea staţie, Cuvioasa Veronica şterge faţa lui Iisus cu o mahramă pe care rămâne imprimat chipul lui Iisus cu cununa de spini pe cap. Imaginea este marcată pe o piatră fixată pe zidul din partea stângă. La staţia a şaptea Iisus cade a doua oară.

Emoţionant este momentul când vezi pe zid imprimată pe o piatră urma palmei lui Iisus, Care, căzând sub povara crucii, S-a sprijinit în acel loc cu palma. Fiecare pelerin încearcă sa ajungă in acel loc ca să-şi suprapună palma lui păcătoasă peste cea a Domnului.

La staţia a noua, Iisus cade a treia oara. Celelalte staţii sunt în interiorul Bisericii Sf. Mormânt sus, pe Golgota.

Golgota poartă numele de „Locul Căpăţânii", pentru că stanca aceea seamănă cu un cap de om. Unii spun că i s-ar fi dat acest nume pentru că acolo s-ar fi aflat multe cranii de oameni morţi. După explicaţiile vechilor comentatori greci )precum Origen, Sf. Vasile cel Mare şi Epifanie), denumirea de „Locul Căpăţânii" i-ar fi venit prin faptul că - după o veche tradiţie iudaică, aici s-ar fi găsit îngropat capul primului om, Adam.

Oricum, moartea Domnului pe cruce, în acest loc şi Învierea Lui au însemnat regenerarea întregii omeniri, care îşi are originea de la Adam.

Ajuns sus pe Golgota, rămâi impresionat de imensitatea bisericii construite peste locul răstignirii şi peste mormântul Domnului. Sfântul Mormânt a fost probabil cel mai important loc de pelerinaj pentru creştinii din epoca bizantină şi până la venirea cruciaţilor. Pe vremuri, locul se afla în afara zidurilor Ierusalimului, spre nord-vest.

În anul 44, Irod Agripa ridică un nou zid la nord şi nord-vest, închizând scăldătoarea Bethezda şi grădina ce cuprindea Golgota şi Mormântul Domnului. Împăratul Adrian a construit pe locul acela un templu lui Zeus şi un altar al lui Venus peste Mormântul Domnului pe la anul 135 d. Hr. Dar împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, distruge acest templu păgân şi facând săpături, află aici mormântul Domnului precum şi Sfânta Cruce, care ulterior a fost înălţată în mare cinste într-un templu din Ierusalim pe data de 14 septembrie 335 d. Hr., iar de atunci, neîncetat, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prăznuieşte la 14 septembrie ziua Înălţării Sfintei Cruci. Sfânta Elena zideşte o biserică rotundă deasupra Sf. Mormânt în anul 326, numită „Anastasis" )sau a „Învierii"), şi alta, numită „Martirion", deasupra locului de răstignire a Domnului.

Pe timpul cruciaţilor, toate aceste mici bisericuţe - refăcute şi transformate în timp, în repetate rânduri - au fost unite într-o singură biserică mare, cu o enormă cupolă. Astăzi Biserica Sfântului Mormânt apare ca o biserică-cetate )peste 800 m²) cu zeci de biserici şi paraclise.

Intrând în incinta marii biserici găsim celelalte staţii ale calvarului. Spre dreapta urci un rând de trepte şi ajungi la staţia a zecea, unde Iisus este dezbrăcat de hainele Sale. Mai în faţă puţin, staţia a unsprezecea, unde Iisus este pironit în cuie pe cruce; faptul este imortalizat în mozaic pe peretele din faţă. Mai la stânga, staţia a douăsprezecea, cu locul unde crucea a fost fixată în stancă. Jos, sub o masă, pelerinul se apleacă şi pune mâna sau sărută, sau atinge cu hainele bolnavilor gaura unde a fost fixată crucea lui Iisus. Această gaură este marcată printr-o cupă de argint donată de domnitorul român Şerban Cantacuzino. Aici a murit Iisus pe cruce. Tot spre stânga cobori vreo 30 de trepte şi ajungi la staţia a treisprezecea, unde trupul lui Iisus a fost luat de pe cruce, aşezat pe o lespede mare de piatra, uns cu miresme şi pregătit pentru înmormântare.

Piatra este unsă cu mir şi alte miresme, frumos mirositoare, şi pare a fi permanent transpirată. La câteva zeci de metri mai departe ajungi la Biserica St. Elena, care este mai mare.

Este emoţionant, totul te copleşeşte şi te transfigurează, mai ales acum, când ajungi la ultima staţie, a patrusprezecea, unde trupul lui Iisus a fost pus în mormânt. Aici mulţimea pelerinilor cântă, de obicei, „Hristos a înviat". Dar aici, mai mult parcă decât oriunde, te cutremuri, lacrimile îţi umplu ochii şi nu le mai poţi stăpâni, glasul ţi se îneacă, vezi pe ochii fiecăruia transfigurarea şi cu greu te mai readuci la realitatea lumii din afara zidurilor. Aştepţi la rând să intri în grup în anticamera Sf. Mormânt. Deasupra uşii de la intrare, sub formă de semicerc atârnă o mulţime de candele de argint şi de aur, candelele care se aprind cu lumina din cer la slujba de vecernie de sâmbătă după masă în ajunul Sfintelor Paşti. Este vorba de „Miracolul de la Sfântul Mormânt" care se repetă an de an la Paştii Ortodocşi, de la anul 1326 d Hr.

Din curiozitate ne-am informat de ce invocarea Sfintei Lumini se face după masă la vecernie şi nu la slujba Învierii din acea noapte.

Ni s-a răspuns că pe aeroportul de la Ben Gurion aşteaptă multe avioane care duc lumina sfântă în acele ţări în care ele pot ajunge până la miezul nopţii, astfel că adevărata lumină a învierii să ajungă la cât mai mulţi credincioşi din lumea întreaga, care, după ce o iau de la biserica lor, o duc acasă în căminele lor.

Câte unul sau câte doi se intră apoi în incinta Sf. Mormânt, rostind în gând o rugăciune, îngenunchezi şi-ţi aduni gândurile, şi în ele pe toţi cei dragi ai tăi, săruţi placa de marmură a Sfântului Mormânt, ca apoi să te retragi în mare linişte. Daca ai reuşit să faci acest lucru, odată în viaţa ta, te simţi mai fericit şi mai aproape de Dumnezeu.

Astăzi, după tradiţie, la Mormântul Domnului se oficiază Sfânta Liturghie în fiecare noapte, proscomidiindu-se pe placa de marmura ce acoperă mormântul. Liturghia se oficiază în anticamera zisă „Capela Îngerilor", care au ridicat piatra de pe mormânt, iar ieşirea cu Sfintele Daruri se face împrejurul Sfântului Mormânt, pe culoarul din jur, care-l desparte de Biserica Învierii.

Golgota este amintită în Sfintele Evanghelii ca punctul culminant al patimilor Mântuitorului Hristos şi al încheierii misiunii şi operei Lui mântuitoare. Cronologic, găsim mai întâi locul acesta la Sf. Ev. Marcu, care spune: „Şi L-au dus la locul zis „Golgota" care se tâlcuieşte - „Locul Căpăţanii". Si I-au dat sa bea vin amestecat cu smirnă - iar El nu a luat. Şi L-au răstignit" )Mc. 15, 22-23). Sf. Ev. Matei spune: „Şi venind ei la locul numit Golgota, care înseamnă „Locul Căpăţânii")după ce  L-au răstignit) I-au dat vin amestecat cu fiere; şi gustând, nu a voit să bea" )Mt. 27, 33-34). Era obiceiul atunci ca celor răstigniţi să li se dea îndată o băutură ameţitoare pentru a nu simţi atât de mult chinurile şi durerile răstignirii.

Femeile mironosiţe care L-au urmat până la „Locul Căpăţânii", l-au pregătit şi lui Iisus o astfel de băutură. El însa a gustat numai pentru că voia să suporte moartea conştient şi să îndure chinurile crucii în toată tăria şi intensitatea lor.

Când Iisus se afla răstignit pe cruce pe Golgota, cerul s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mormintele s-au deschis, iar sutaşul roman văzând toate acestea, a exclamat: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!" )Mt. 27, 54). De pe crucea Golgotei a strigat Iisus: „Eli, Eli, lama sabahtami, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?" )Mt. 26, 46). Şi tot de pe cruce a rostit cele şapte expresii de încheiere a vieţii şi operei Sale pământeşti: „Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" )Lc. 23, 34), iar către tâlharul din dreapta Sa: „Astăzi vei fi cu Mine în rai" )Lc. 23 43); mamei Sale: „Iată Fiul Tău", iar ucenicului Ioan: „Iată mama ta!" )Ioan 19, 26-27). Apoi, în toiul chinurilor a strigat: „Mi-e sete")Ioan 19, 28), iar către Tatăl ceresc: „Părinte, în mâinile Tale îmi încredinţez Duhul Meu" )Luca, 27, 46). Apoi la sfârşit a exclamat: „Săvârşitu-s-a!" şi plecându-Şi capul, „Şi-a dat Duhul: )Ioan 19, 30).

Au trecut aproape 2000 de ani de atunci şi Iisus cel de atunci este acelaşi în inimile şi sufletele noastre şi azi, pentru că nici pe un munte din lume nu ne putem simţi mai aproape de El ca pe Golgota, iar lumina Învierii de pe Golgota ne vine. Suntem din nou în preajma marelui praznic al Învierii Mântuitorului şi Îl aşteptăm cu bucurie precum în anii copilăriei noastre, dar, azi, bucuria noastră este umbrită de faptul că făcătorii de rele, necredincioşii şi vărsătorii de sânge tulbură liniştea Sfântului Mormânt şi adevăraţii creştini nu pot merge să se reculeagă la Locurile Sfinte, în linişte deplină, aşa cum se cuvine.

Să-L rugăm pe bunul Dumnezeu să ne aducă pacea Sa şi liniştea în suflet, în cuget şi în gând. Tuturor fraţilor noştri români de pe aceste meleaguri, redacţiei acestei reviste şi cititorilor ei, va doresc un Paşte Fericit cu multe bucurii şi împliniri  

HRISTOS A INVIAT !

 

Pr. Prof. TEODOR ŢENŢ

Beiuş, Bihor