Ciocane loveau în oasele de plumb
mătasea aluneca printre cuvinte
la început nu ştiam să strig
vocea îmi pierise de la atâta
lumină albă
soarele nu se arăta prea des
în visul meu
obosise
curgea pe o fereastră
mut ca şi peştii
eu înnodam nopţile aşteptând
să-mi crească degetele până la lună