În autobuz. Pe locul rezervat  un tânăr şcoler clefăie gumă şi butonează mobilul. Alături două gospodine moţăie blazate. În picioare, spânzurat de bară,  cu mâna tremurând un bătrân se bălăngăne în stânga şi în dreapta ca o pânză agăţată pe sârmă la uscat în bătaia vântului. Cât pe ce să-şi dea duhul. Rog pe tânărul Goe care priveşte impasibil pe geam clefăind şi butonând în gol să-şi ridice osemintele de pe scaunul rezervat “bătrânilor, gravidelor şi invalizilor” şi să-l lase pe cel în drept să ocupe acel loc. Fac excepţie de buna creştere pe care n-o are,  rugându-l să respecte o lege. Se ridică aruncându-mi o privire ucigătoare mai mai să mă plesnească. Fac un pas în spate preventiv. Bietul bătrân se aşează şi  şterge pe furiş câteva lacrimi ce-i curg fără voie. Una din cumetre, la fel de ilegală pe unul din acele locuri, se adresează celeilalte, privindu-mă cu reproş:

-“Fata me ari şaişpe ani ş-o dor şălili. Dac-ar ridica-o şineva di pi scaun l-aş pocni.”

Sânge iute de Bărăgan ce mi-s, considerând că-i prea mult să mai las şi muştele să-şi facă de cap în farfurria mea, îmi muşc limba şi-i arăt nesimţitei eticheta din dreptul scaunelor, sperând să închid discuţia. Aş! Îi sare în ajutor cealaltă caţă adresându-i-se colegei de scaun, dar privind în scârbă către mine.

“-Da şi-i dacî-s tiniri? Ha? Şi n-au dreptu sî steie pi scaun în maşânî? Şî moşu di şi nu stă naibi, acasî, dacî-i bolnav?Toată ziua-s calari pi maşîni di nu mai ai loc di ei. N-ari dicât sî stea-n chişioare. Îi mai sănătos ca işti tineri!”

Mi se ridică sângele la cap. Privesc chipul împietrit al bătrânului cu privirea pierdută în gol şi cu mâinile tremurându-i în poală. Respiră greu şi sacadat. Mă uit şi la feţele rotunde, cu priviri imbecile ale celor două gospodine. Nu par să aibă mai mult de 40 de ani. Omul nou, tâmp, avid de ştiri macabre, oricând pus pe harţă, lipsit de caracter, de educaţie, de bun simţ. Ce să-i mai ceri celui tânăr care rumegă privind către mine cu satisfacţie că şi-a găsit apărători din oficiu. Îmi vine să vomit. Cobor la prima staţie şi merg fără să ştiu unde . Să-mi dispară nodul din gât.  Mă bate gândul că bătrâneţea nu va fi o vârstă pentru mine decât undeva departe de lumea civilizată.