În  povestirea ”Bănuțul lui Ștefan Vodă”  din ”Biografia unui român contemporan” Gheorghe  Asachi povestește o amintire personală. În 1805, înainte de plecarea în Italia, se afla cu tatăl său în ruinele Cetății Neamțului. A apărut un sihastru de 80 de ani  care i-a dăruit un ban cu chipul lui Ștefan cel Mare.  În realitate banul era un depozit,  o misiune și un mesaj. Tânărul avea misiunea să descifreze semnele adânci ale banului și să le fructifice în viitor. Este un caz tipic de reîncarnare a unui lanț inițiatic prin încredințarea unui talisman conferit de cineva care îl avea în mod legitim în depozit, altuia din altă generație căruia îi era destinat. Rene Guenon explică în ”Le Regne de la Quantite” rolul esențial pe care îl are moneda în transmiterea unor influențe spirituale.

Cu o cultură remarcabilă pentru acele vremuri, Gheorghe Asachi era un poliglot:  pe lângă limba română vorbea poloneza, germana, franceza și italiana, la perfecție. A studiat la Lemberg, la Viena și la Roma unde a stat din 1802 până în 1812. Se știe că a cultivat atât poezia cât și pictura. Ne-au rămas de la el o serie de sonete petrarchiste scrise în limba italiană. La Roma a fost cooptat în ”Societa letteraria romana”, unul din grupurile care gravitau pe lângă Academia dei Arcadi.

 Tot la Roma fiind, a făcut cunoștință cu frumoasa pictoriță  italiancă, Bianca Milesi. A iubit-o cu o profunzime rar întâlnită. Întors în Moldova, timp de 59 de ani până în pragul morții, i-a dedicat, asemeni marelui maestru, Petrarca,  sonete de dragoste. Bianca a fost pentru Asachi așa cum au fost Beatrice și Laura pentru Petrarca și Dante. Astfel de sentimente, de o înaltă ținută morală, ar putea să pară ridicole unora. Însă cum poate să fie  considerat un loc comun astfel de însemnări făcute pe o carte ? ”Questo libro illustrato dai disegni, mi fu offerto da Signora Bianca Milesi, che fu la Mia Musa ed el primo Amor. Roma, 1809, Alviro”. ”Amorul care naște din virtute este nemuritor.”

 Nu  totdeauna sunt importante  cuvintele, ci înălțimea de la care cad. Cultul intelectual  și afectiv al Eternului Feminin are o gamă întreagă de semnificații, de la exaltarea erotică, până la știința contemplației intelectuale formulată de Goethe și  de Dante:

”Das  ewig weibliche

Zieht uns hinan.”

Sau

”Beatrice in suso ed io in lei gardara.”

Există în felul lui Gheorghe Asachi de a-și exprima iubirea față de dona Bianca anumite particularități care în lumina tradițională devin un repertoriu de imagini prototip în care vizibila și superficiala imagine este în esență vigoare tehnică. Iată numai o simplă însemnare pe portretul iubitei,  ”Bianca Milesi 1811-1812. Questa per fermo naque in Paradiso.” care are o puternică încărcătură esoterică. Numai genealogia spirituală a unei ființe născută în Paradis  poate atrage la sine pe alții.

Așa cum am spus, Gheorghe Asachi fusese cooptat ca membru al Societății literare romane, subgrup al ”Academiei dei Arcadi”. În secolul al XVII-lea celebra regină Cristina  a Suediei se așezase la Roma, adunând în jurul ei  un grup considerabil de scriitori,  artiști plastici și muzicieni. După moartea Reginei, aceștia s-au constituit într-o Academia dei Arcadi cultivând cu precădere poezia în  linia pindarică, petrarchescă. Alfieri și Goethe au făcut parte din această societate. Numele asociației este deja semnificativ, dar  și faptul că membrilor Academiei li se conferea un nume nou, bucolic. Li se conferea, nu și-l luau. Ținând cont de marele număr al membrilor, se descoperise un mod ideal de a camufla un eventual nucleu inițiatic și activitatea lui, de a deruta curiozități și indiscreții - după principiul acului în carul cu fân. Dacă în inima Academiei era ocultată o organizație inițiatică, doctrina ei era, cu siguranță, nordică, așa cum o arată și numele. Lui Gheorghe  Asachi i s-a dat numele Alviro dacico Corintio. Criticii neavizați l-au considerat un pseudonim, dar el a fost un hieronim. Asachi schimbase numele iubitei în Leuca, traducând în grecește Bianca. Leuke, Insula Albă și Arcadia sunt, în fond, același lucru, toate desemnând habitatul nordic originar. Mai știm că Leuke este vechiul nume al Insulei Șerpilor unde cei vechi îi localizau pe hiperboreeni. Poeziile scrise în italiană și dedicate Biancăi au fost numite Leucaide. De pe stâncile Leukade s-a aruncat Sapho în mare, gest al cărui simbolism l-a explicat Jerome Carcopino in ”La basylique pythagoricienne de la Porte Majeure”. Sapho, îndrăgostită fiind, s-a aruncat de pe stâncile Leukade în mare,  în sensul ei esoteric, fiind condusă de Apollo în Empyreu. Astfel, Asachi o consideră pe Bianca o fiică a Leukei atunci  când o numește Leucaidă. La 81  de ani, cu câteva luni îninte să moară Asachi scria următorul catren în italiană de o impecabilitate simbolică:

”Eterno vive il pensier chi Quella

De me adorata e benigna Stella;

Che mi condusse in eta primiera

Salvo pro i scogli dell empio riviera.”

”Etern trăiește gândul Aceleia

De mine adorată și benignă Stea

Care m-a condus în vârsta primă

Teafăr, printre stâncile crudului râu.”

Iar sensul acestui catren este: gândul meu este etern concentrat asupra Stelei- care este Sinele, Steaua mea, adorată și benignă, adică asupra Inteletto-ului  d` Amore. Steaua Magilor m-a condus în vârsta primă. ”Eta primiera” înseamnă și tinerețea, dar și Vârsta Primordială. În italiană, formula are ambele sensuri, prin urmare, versul poate fi tradus: ”Stea care m-a condus în vârsta primă”, sau ”Stea care m-a condus în vârsta primordială.” M-a condus teafăr printre stâncile crudului râu, simbolismul  râurilor, al torentelor și al stâncilor fiind acela al Mării Pasiunilor. Steaua este incontestabil Steaua polară. Gheorghe Asachi, îndemnat de Bianca – Leukaida, a părăsit  Italia și a revenit în țară cu misiunea de-a pune bazele unei noi direcții în cultura românească. Bianca a fost doar un suport, o purtătoare de influențe spirituale. Desigur, culturalizarea Moldovei are o importanță majoră   alături  la misiunea esoterică pe care a avut-o Gheorghe Asachi.

Bibliografie: Vasile Lovinescu