Eliana o lăsa pe mătuşa ei, tante Sofia, să se aşeze în strană, după care se retrăgea în colţul în care se afla icoana prăznicar înfăţişând-o pe Fecioara Maria intrând în biserică, însoţită de părinţii Ioachim şi Ana, şi întâmpinată de proorocul Zaharia. Îi plăcea slujba şi asculta cu luare-aminte şi, totodată, îi plăcea sfinţenia locului, aerul impregnat de miros de busuioc şi de tămâie fumegândă. Acolo, în locul ei retras, de lângă icoana veche, închidea câteodată ochii şi vedea aievea poveştile Cărţii Sfinte, citite sau tălmăcite de preot. De la un cârd de vreme, însă, simţea că, fără voia ei, ochii îi alunecau undeva spre uşă, unde un tânăr chipeş stătea aproape lipit de zidul pictat cu chipuri de sfinţi şi îngeri, cufundat în adevărurile sfinte. De câteva ori, privirile li se împreunaseră, ca din întâmplare. Mai pe urmă, scânteile ochilor nu se puteau împotrivi dorinţei de a căuta să se întâlnească unele cu celelalte.
Dan Bosica: Nick, de un an şi jumătate, de când apare Atheneum, tu ai luat de obicei interviurile, cu puţine excepţii. Vreau să-mi încerc şi eu mâna...
Se urcă în tren, icnind greu, după ce aruncase traistele de cârpă în care avea te miri ce. Doar într-o sacoşă de plastic, cu o reclama frumos colorată, pe care o păstrase în buzunar bine împăturită (i-o adusese mai de mult băiatul ei, cu nişte bomboane de ciocolată) avea un lucru de mare preţ pentru ea: o pereche de gumari nou-nouţi pe care abea ce şi-i luase din târg.
Comentarii