De dincolo doica-mi cântase în leagăn că am să vestesc mai spre seară o teamă, o frică verticală pătată de cuvinte, o mână spoită cu sânge din care creşte firul apelor tulburi. Am să mă ascund ca un gol - am spus - din lipsă de multă culoare, am să sap un munte desenând convoaie de litere stilizate într-o cutie cu glasuri. Poate şi o pădure să însufleţesc care-şi usucă puterile spre toamnă - această artistă a aşteptărilor mele- la picioarele căreia m-am înrudit cu tăcerea,
O palmă sub mersul lumii am să întind să nu orbesc în ziua scoicilor albe, ca o parabolă - un zid, prăbuşit în articulaţia numerelor. O pasăre am să închid să plutesc, şi de sus să pun pietrelor nume frumoase că ne poartă chipurile înrămate în somnul călăuzei, un glas am să aştept la poarta a două chemări să-i întrerup durerea la distanţă de un poem care n-a fost niciodată fluier.
Nisipul s-a-necat în mare printre meduze albe de spaimă, se trezesc şi melcii din uitare îşi scutură cochiliile de stânci să lumineze decorul înnorat de pe sprâncenele mării. Haideţi să dansăm! timpul se scurge-n mănunchi de rouă să-l aducem în hora noastră, să-i ademenim copii cu lacrima păcătosului. E mai uşor să pui căpăstru minunii decât să minunezi cerul cu trăiri eterne...
Câteodata se face tarziu, prea târziu pentru a căuta cărarea eului tău. Ciudat destin al florilor de mai: îngenuncherea lor a adunat douazecişinouă de păsări. - Unde, unde sunt paşii tainelor? am întrebat fiecare pasăre. \" - Spovedeşte-te stâncilor, să nu auzi apusul cum doare, fereşte-te să vorbeşti în somn: depărtarea e o risipă de timp şi nu poţi să judeci oamenii dincolo de aparenţe. ... pierzi, pierzi o lume pe care n-ai cunoscut-o niciodată...
Întoarce-mi cântecul fără de nume ăla vechi cules din vise de şarpe pentru dragostea mea. Se scutură florile în ceaţă - mărturie a unui timp iertat de îngeri. Misterul nu se mai risipeşte ca pe vremuri în întrebări se logodeşte spre nord cu o rudă divină. Pentru tine am oprit cuvintele să doarmă, le-am trezit de dimineaţă răstignindu-le de prisos prin lume ca să înţelegi că tristeţile uneori bat ca nişte clopote izbite de ger.
Comentarii