Ştefan Iordache - un Faust modern într-un spectacol gândit de Purcărete

Actorul Ştefan Iordache va interpreta rolul Faust în spectacolul 'Faust' de Goethe, regia Silviu Purcărete, care va vedea lumina rampei la Sibiu, într-un spaţiu neconvenţional - în fosta Centrală Simerom.

Silviu Purcărete a şi început să lucreze la această producţie - unul dintre proiectele Teatrului 'Radu Stanca' din cadrul Programului 'Sibiu - capitală culturală europeană 2007'. Repetiţiile vor fi finalizate la 15 decembrie, iar premiera va avea loc spre sfârşitul lunii ianuarie 2007. Alături de Ştefan Iordache va juca actriţa Coca Bloos.

Din distribuţie fac parte aproximativ 50 de persoane: actori ai Naţionalului sibian (secţia română şi secţia germană), dar şi studenţi la secţia Actorie din cadrul Universităţii 'Lucian Blaga'.

Potrivit conducerii teatrului, la baza acestui 'Faust' modern va sta improvizaţia. Cuvântul este doar un mijloc de comunicare secundar, simbolurile vorbind mult mai mult decât actorii. Acest Faust modern va fi atras mai mult de unelte decât de Diavol - un târg la care spectatorii pot 'achiziţiona' cu privirea scene combinate, medieval şi modern.

Teatrul 'Radu Stanca' are în pregătire alte proiecte mari cuprinse în Programul 'Sibiu - capitală culturală europeană 2007'.
Premierele vor începe în ianuarie cu un spectacol deja realizat - 'Pescăruşul' de Cehov, regia Andrei Şerban. Regizorul va veni pe parcursul anului viitor să monteze încă un spectacol la Sibiu.

Ucraineanul Andriy Zholdak va realiza 'Viaţa cu un idiot' de Erofeev, scenografia Tatyana Dimova.
Programul include, de asemenea, 'Ballhaus' (Balul) după o idee a Theatre de Compagnol, scenariu dramatic de Radu Alexandru Nica şi Mihaela Michailov, regia Radu Alexandru Nica; 'Lumea lui Gogol' - dramatizare de Alexandru Dabija după scrierile lui Gogol; 'Trilogia evreiască' - 'Shoah', 'Ecleziastul' şi 'Experimentul Iov', regia Mihai Măniuţiu; 'Demonii' după Dostoievski, regia Florin Fătulescu etc.

Știri Atheneum: