În ultimii zece ani am avut doar trei vise:

Chemarea, Suspinul și Regăsirea, descătușate, dezlănțuite

Venite să doară, promise de Cel Ce Veghează...

Și zorii se întristează în lipsa creației.

Toate trei într-o singură noapte

Trei șoapte apăsate, poruncitoare

Într-o săptămână care mulțumea timpului

Pentru nerăbdarea cu care-și scutură clipele

De pe aripele obosite de așteptarea creației.

Chemarea

În primul vis, Cel Ce Veghează se-asează sub gânduri

Poruncind luminii să se joace-ntre stele

Alături de ele să șteargă lacrima ce corodează lumi

Furtuni să-mblânzească în părul celei pe care o aștept...

Pe piept nu mai este loc de temeri și regrete.

Suspinul

Al doilea vis se naște și îmi oferă taina și febra

Tenebra ce amorțește priviri și zidește pasul,

Glasul ei în palme reci se sparge

Și-ncet se retrage fărâmițat, sugrumat și înecat

Sub mări, sub uitări, în acorduri de pierdute cântări.

Regăsirea

E cel din urmă vis pe un rug aprins

Și un dor nestins, necuprins începe să doară

Pe piept vor să reapară iluzii și cântece,

Fluturi, descântece, zboruri și îngeri

Sub pleoape tot sângeri. Acum doar privesc

Cum heruvimi se trezesc și părăsesc pustia.

E ea, poezia, privirea trează a Celui Care Veghează.

Gabriel Dragnea