Agonie cu maci

Agonie cu maci

Moartea e pendula ce în cadenţă bate
cuiele secundei în ora de-agonie —
numai tu, femeie, cu părut tău de noapte,
îmi speli sufletul greu cu rana încă vie.

Cugetul apostat l-am îngropat în zid,
pe tencuiala-am aninat un triptic păgân,
şi niciun semn între noi, ci veşnicul vid
ca-n macii buzelor tale curat să rămân.