Glasul asfinţitului coboară treptat, peste
fruntea ascunsă-n genunchi.

Soarele s-a furişat ca un pârâu ce curge cu izvorul după el.

Ornicele stelelor s-au spart.Tăndări străpung salteaua nopţii
şi-mi sfâşie cămaşa.

Izvoare de sange din rădăcina unei dorinţe mă tulbură.

Manivela flaşnetei aduce la viată cântecul fluierelor aţipite,
sincronizat cu amintiri de flaute:

ieri
dormeam in livada stăpânii mele,
savuram merele si perele ei
şi
imbătat de mireasma florilor ei
aruncam sâmburii bucuriei să
incolţească in pământul făgăduinţei -al eternului
azi.