Barbu Ştefănescu Delavrancea
Carpaţii nu ne despart, ci ne întregesc
Domnilor, fiecare generaţiune are partea ei de bucurie, partea ei de întristări. Alţii s-au bucurat de averi şi de onoruri, de renume, uşor de dobândit, şi de glorii şi mai uşoare. Generaţia de astăzi n-are timp de bucurii, n-are timp de întristări. Lotul nostru este al jertfei şi al eroismului. Ori vom fi generaţiunea lepădărei de noi înşine, ori vom fi generaţiunea blestemată a urmaşilor noştri.
Nu putem să răbdăm mai mult ceea ce se petrece, ceea ce se întâmplă sub ochii noştri.
Carpaţii nu ne despart, ci ne întregesc. În ei s-au adăpostit şi cei de dincolo şi cei de dincoace pe vremuri de năpustiri. În ei s-au strâns cei de o limbă şi de o lege. Lor şi-au spus durerea, cu ei şi-au mâncat amarul. În ei s-a dospit şi a crescut sufletul nostru.
De pe culmile lor s-a revărsat doina de vitejie şi doina de restrişte, ducând la vale, de-o parte şi de alta, chemările misterioase ale neamului până în pustele Ungariei şi până dincolo de bărăganele de la gurile Dunării.
Carpaţii sunt osul de rezistenţă al nostru, şira spinării, care nu s-a încovoiat niciodată şi nu se va rupe niciodată decât cu cel din urmă om dintre noi.
România este patria noastră şi a tuturor românilor de pretutundeni. E o singură fiinţă etnică. E România celor de demult şi a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.
(Epoca, nr 305, 5 noiembrie 1915)
Comentarii