01/25/2006 - 00:45
Horia
 |
De jos te-ai ridicat drept, pietros, viforos, pentru moţi, pentru cei săraci şi goi pentru toţi, şi-ai despicat în două istoria, ţăran de cremene, Cum n-a fost altul să-ţi semene, Horia!... Te-ai rupt ca un soare din gloată, cu-obrajii supţi, cu ochii crunţi, să lupţi, să'nfrunţi din sălbateci-ţi munţi: oştile craiului, temniţă, roată, şi strâmbătatea neîndurată... Ai vrut să spinteci prin munţi, peste văi, largi, netede, sprintene căi pentru-ai tăi, cei cutropiţi de căpcâni şi de sbiri, de oarbe şi surde orânduiri; cu vorba de veacuri purtaţi şi'n beznă şi zbucium uitaţi, de regi şi'mpăraţi... Pân'la Bălgrad, pe roată uimind călăi, nemeşi, gloată, şi sub a spiţelor crâncenă curmă, dârz, până'n clipa din urmă, ţi-a bătut neschimbat sub ţundra săracă aceaşi dreaptă, ne'nfricată inimă romano-dacă!... Duhul tău veghează şi-azi în munţi, şi val vârtej îi va purta pe moţi, la lupta împotriva străinilor crunţi şi-a haitelor lor de iscoade şi hoţi... Uriaş Domn, pe-al adâncurilor noastre rupt, tulbure somn, pe-al răzmeriţelor crâncen prasnic, mai răscoli-vei oare vreodat'=, năprasnic, acestui neam, până'n străfund, istoria, tu, munte al năvălniciilor noastre cărunte, al vrerilor noastre celor mai crunte, Horia?!... Aron Cotruş |
Comentarii