Era poftită de-mpăraţi cu fală
La nunţi şi-ncoronări, ca să desfete
Cu glasul ei alaiul cel de gală
De crai bărboşi şi arătoase fete.

Iar încântarea le era deplină.
Şirag de nestemate suie-n zbor,
Silindu-se s-ajungă la lumină
Şi mângâind auzul tuturor.

Mirarea lor era cu-atât mai mare,
Cu cât simţeau că viersul ce suia
Nu se-avânta din piept, ca fiecare,
Ci, fermecat, din inimă venea.

Dar a căzut la pat frumoasa fată,
Cu trupul istovit de-atât umblat
Şi glasul ei pierdut de astă dată.
Simţea că viaţa ei s-a încheiat.

"Dau viaţa mea ! Să se înece-n spume
Şi inimă şi suflet şi cuvânt !
Lăsaţi-mi numai cântecul pe lume,
Doar el să îmi rămană pe pamânt.

El îmblânzeşte sufletele grele,
Poate-alină durerile-omeneşti,
Poate să-nfrângă duhurile rele
Şi înfloreşte zorii în fereşti ."

Atunci şi cer şi ape, nori şi stele,
Au început un dans cu pas rotit.
S-a tot uitat frumoasa după ele
Şi, fără veste-n zori, a adormit.

Când s-a trezit , era o păsărică
Cu penele de-o singură culoare,
Iar glasul, fir de-argint ce se ridică.
Ea s-a numit de-atunci privighetoare

Desen realizat de CIPRIAN DAFINESCU, clasa I, Şcoala generală Nr.9, BRAŞOV - autorul ilustraţiei