Chemând o păpădie

se reîntoarce

în mii de scântei

la chemarea vântului.

Se spune că, în vis,

trăim continuarea

unei vieţi neperisabile.

Se spune, doar se spune,

încă nu putem şti,

revenind, aici,

prin tainica uşă,

ni se şterg amintirile.

Ne rămân frânturi-scântei,

stingându-se

la lumina zilei.

Ne rămân amintiri-viziuni,

cu neînţelese doruri,

cu întrebări,

cu sau fără răspuns.

Oare prin vis

ne continuăm viaţa

din oglinda timpului necuprins

sau e o pseudo-poartă deschisă, 

lăsată muritorilor spre iluzia nemuririi?