În dimpotriva raiului nu plouă,
Căci toamna are-accesul interzis
Şi nici nu ninge când e lună nouă,
Iar iarba este verde de Paris

Aici nu cântă niciun greier vara
Doar patefoane fără căpătâi
Zgârie arii când se lasă seara
Din operete ale nimănui

Nu sunt privighetori, de unde zboruri
Sub cerul de hârtie stacojiu ?
Doar vise dezosate după storuri
Şi crânguri mov cu arbori de sicriu

Fluturi bezmetici umblă în bastoane
Prin lanul de colivă - ce delir,
Şi-şi ţipă satisfacţia-n jargoane
Porcoase, într-un dialect ilir

În iodlere acute, trandafirii,
Rataţii unui univers captiv,
Îşi fac cu spinii proprii harakiri,
Un gest ce e-ndeobşte cam tardiv...