Trebuie să zidesc peste umbra ta o cetate
ca să amintească aceste zile
dureroase
copilului nenăscut.

Veţi veni amândoi
ţinându-vă sfielnic sufletele-n mâini:
fiica noastră
vei fi tu
ca o petală peste altă petală
presată de incisivii toamnei.

Ţii ochii închişi:
surprins aştepţi
primăvara
intrând în carnea ta.

Un alt imn să rodească
trup răzvrătindu-se între semne

mă şterg cu insomnii de var la ochi
nu ştiu de ce învăţ
abia acum că nu mai eşti.