Concursul International de Poezie Starpress - 2008

Concursul International de Poezie Starpress - 2008

Câteva consideraţii pe marginea acordării Premiului I la Concursul International de Poezie Starpress - 2008

Nu ştiu cine a stat pe scaunul "judecătorului suprem" al CONCURSULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE STARPRESS -2008 şi nici nu cunosc interesele, mai mult sau mai puţin ascunse, care au stat la baza decernării premiilor, dar am înţeles, dintr-un e-mail ajuns până la mine, că "zarurile au fost aruncate" şi că spiritele au început să se agite. Întrucât nu am participat şi nu am citit, până astăzi, niciuna dintre poeziile prezentate pentru concurs, îmi este imposibil să mă exprim asupra valorii textelor, cât şi asupra imparţialităţii şi competenţei juriului. O poezie, indiferent de forma sub care a fost compusă, odată ridicată pe podium, suscită, neîndoielnic, interesul cititorilor. Poetul îşi pune la bătaie energia, talentul şi inspiraţia şi aşteaptă, cu inima strânsă, să culeagă, dacă se dovedeşte a fi cel mai bun, şi dacă mai are şi puţin noroc, laurii victoriei. Sau cam aşa ar trebui să se petreacă lucrurile într-o lume ideală.
Din păcate o asftel de lume nu există.
Poezia premiată, "Blestem străbun"(Virgil Ciucă), gândită după canoane clasice şi excelând în neconcordanţe, inadvertenţe şi încălcări repetate ale regulilor de bază ale prozodiei, se impune ca un exemplu convingător. Dacă apreciem simţământul patriotic al autorului, nu putem să nu atragem atenţia juriului că între nivelul de clasă elementară al poeziei şi până la cel de întronare al ei, este o discrepanţă care se cere justificată.
In deschiderea poeziei, autorul spune: "M-am aruncat cu teamă în ape-nvolburate / În apa argintie curgând spre infinit". Nonsens! Fiind vorba de aceeaşi apă (datorită formei adusă la singular), ea nu poate fi, în acelaşi timp, "învolburată" şi "lină" (sens dat de "argintie"). În următoarele două versuri: "Sunt martorul de vremuri stranii şi agitate, / Pe drumul pribegiei, un drum fără sfârşit.", poetul uită de unde a plecat, neglijând subiectul şi accentuând o parte neesenţială (drum).
Strofa a doua nu sare nici ea prea departe: "M-am avântat de tânăr în lupta pentru viaţă, / În lupta ce te duce spre lauri sau la cruci", cu exprimarea dificilă de la sfârşitul celui de al doilea vers şi cu alergarea aproape disperată după un cuvânt de rimă pentru versul al treilea, situaţie salvată prin găsirea substantivului "eunuci" care, fie vorba între noi, nu prea are ce căuta în poezia de faţă.
Strofa a treia, strofă de bază, ne dezvăluie marele secret, cel al "blestemului străbun": "...Pe frunte port pecetea blestemului străbun / Să nu mă plec în faţa puterii-unui nebun". Poezia a fost scrisă în anul de graţie 2003. Despre ce nebun este vorba şi, mai apoi, cui i-ar place să se "plece"? Toţi pornim de la naştere cu semne asemănătoare pe frunte. Cam mic secretul pentru o poezie atât de "mare"!
La cea de a patra strofă ne aşteaptă o surpriză. Din nu se ştie ce cauză poetul nu izbuteşte să facă versurile să rimeze. Cuvintele "pribegia, durerea, împilarea, privirea", în cazul nostru, nu sunt cuvinte de rimă. La toate patru, accentele prozodice cad pe vocale de sprijin diferite. In plus, al patrulea vers: "Poruncii de străin nu mi-am plecat privirea", pare să respecte sintaxa oricărei alte limbi, dar în nici un caz pe cea a limbii române.
Nici cea de a cincea strofă nu se lasă mai prejos. Citez: "Când clopotul dreptăţii din timp în timp va bate, / Mulţimile se roagă pentru egalitate". Primul vers implică viitorul ("va bate"), al doilea, prezentul ("se roagă"). Cu alte cuvinte, în cazul aceleiaşi fraze, o vizibilă neconcordanţă de timp. Să presupunem că autorul, mai puţin experimentat şi de mult timp aflat la distanţă mare de ţară, grăbit să trimită poezia la concurs, n-a observat greşeala, dar, hei!, unde au fost cerberii comisiei concursului, cei care trebuiau să citească şi să analizeze textele propuse pentru premiere?!
Ar mai fi de menţionat că ultimele două versuri (strofa 5), în afara platitunii lor, ele se închid cu rime imperfecte sau, cu o oarecare îngăduinţă, asonanţe ("aţintiţi / sfinţi), lucru acceptabil dar nerecomandat atunci când este vorba de un concurs de poezie de o asemenea anvergură.
Strofa a şasea se vrea patriotardă: "Mulţime, n-ai de-ales, la luptă deci porneşte!\". Cu alte cuvinte, un nou fel de de a spune: "Hai la lupta cea mare..." ("Internaţionala" - E. Pottier, 1871). Cui şi la ce mai pot ajuta asemenea fraze lozincarde?
Juriul pare să se fi pierdut, spaţial şi temporal, undeva pe la încrengătura dintre secolele XIX şi XX. Versurile 3 şi 4, ale aceleiaşi strofe ne confirmă: "Dreptatea nu e darul pe care să-l cerşeşti! / Loveşte fără milă, trădarea s-o plăteşti!" Vă mai aduceţi aminte de Bolintineanu? Săracul, dacă le-ar putea auzi, s-ar întoarce în mormânt! Versurile premiate par a fi scrise cu cel puţin o sută de ani înainte de naşterea sa.
Modul exterior de prezentare al poeziei, la o revizuire mai atentă, amplifică dubiile asupra cunoştinţelor de versificare ale autorului. În prima strofă versurile sunt încrucişate (abab), în cea de a doua şi a treia, îmbrăţişate (abba), în cea de a patra, nu se poate distinge, iar în cea de a cincea şi a şasea, alăturate (aabb). Metrica nu este nici ea respectată.
Având în faţă o poezie atât de slabă, depăşită din toate punctele, ridicată la rangul de exponentă a tot ceea ce trebuie să fie mai bun ca poezie românească, de către un juriu incompetent, în anul 2008, mă face să mă simt şi eu depăşit. Pe site-ul "agonia", cel mai vizitat site de poezie românească de pe internet, poezia aceasta nu şi-ar fi găsit locul nici măcar la "atelier".Toate poeziile premiate, surclasate de către cea care a obţinut Premiul I, suferă. Imi permit să vă întreb: "Dacă poezia din vârf este atât de slabă, ce rost mai are să le citesc pe celelalte?"

Adrian Erbiceanu

1 - VIRGIL CIUCA New York

Blestem străbun (poezie câştigătoare a concursului internaţional de poezie STARPRES - 2008

M-am aruncat cu teamă în ape-nvolburate,
În apa argintie curgând spre infinit,
Sunt martorul de vremuri stranii şi agitate,
Pe drumul pribegiei, un drum fără sfârşit.

M-am avântat de tânăr în lupta pentru viaţă,
În lupta ce te duce spre lauri sau la cruci,
Roiesc încă în juru-mi cete de eunuci,
Pândind moment prielnic să mă ucidă-n ceaţă.

Nu m-am rugat la nimeni, n-am cerşit echitate,
Pe frunte port pecetea blestemului străbun
Să nu mă plec în faţa puterii-unui nebun,
Chiar dacă silnicia "naintea mea s-abate!

Ostracizat amarnic aleas-am pribegia,
În lacrimi şi speranţă mi-am ostoit durerea,
N-am acceptat vreodată trădarea şi-mpilarea,
Poruncii de străin nu mi-am plecat privirea.

Când clopotul dreptăţii din timp în timp va bate,
Mulţimile se roagă pentru egalitate,
Dar în zadar aşteaptă cu ochii aţintiţi,
Căci cei ce-mpart dreptatea de mult nu mai sunt sfinţi.

Mulţime, n-ai de-ales, la luptă deci porneşte!
Curaj! Ridică-ţi glasul şi braţu-ţi întăreşte,
Dreptatea nu e darul pe care să-l cerşeşti!
Loveşte fără milă, trădarea s-o plăteşti!

*

Fii fără grijă soră de ţară şi credinţă,
Nu voi cădea vreodată la tocmă cu tiranii,
Nu-mi voi pleca grumazul sub jug de umilinţă,
Mai bine suporta-voi restriştea ca şoimanii.

Când voi sfârşi sub lancea neiertătoarei morţi,
Frumoasele pădurii vor plânge pe la porţi.

New York, June 4, 2003

Cenaclu Literar: