Traian Băsescu consideră că SRI este acuzat pe nedrept că este continuator al Securităţii

Preşedintele Traian Băsescu este de părere că, în mod nedrept, Serviciul Român de Informaţii mai este acuzat astăzi că ar mai fi un continuator al practicilor fostei Securităţi.

Prezent luni la bilanţul pe 2005 al activităţii SRI, şeful statului a declarat că, din punctul său de vedere, SRI se bucură de toată încrederea 'de care un serviciu are nevoie din partea celui care, prin Constituţie, îi este şef'.
'Acest serviciu nu mai este la dispoziţia unei clici politice, a unui preşedinte care azi este şi peste patru ani nu mai este. Acest serviciu a devenit într-adevăr un serviciu care protejează interesele cetăţenilor. Preşedinţii vin şi pleacă, guvernele vin şi pleacă, dar serviciul şi-a făcut deja un reflex în a apăra interesele cetăţenilor', a spus Traian Băsescu.
Şeful statului spune însă că o asociere cu fosta securitate vine tocmai din faptul că actuala conducere a SRI nu a explicat îndeajuns populaţiei transformările produse în serviciu.

Știri Atheneum: