şi-mi număra ultimele gânduri
lipite amarnic pe-o jumătate din trup
cealaltă parte zăcea sub munte
şi muntele înalt uitam să-l mai duc

plânsul stins prin orbite săpa
doar partea stângă rămasă-n adâncuri
El, fără chip, eu, fără suflet,
m-ar mai vedea?

şi-mi asculta foşnetul stins
al aripii din vreme-ascuţite
adânc înfipte în carnea-mi vie
prin coaste prea largi despletite

neîngăduită visam
muntele închegat ca o lespede oarbă
din care anevoie plecam

aşa ghemuită-n coconul prea strâmt:
tu unde-mi rămâi îngere
cât timp
ne-or dormi sub pământ?

https://www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=272