Şi ai plecat.
Urma de pantofi de fluturi e luată,
pe un umeraş stă taiorul tău lângă o cămaşă,
o purtai în seara când ai fost la bal.
Mi-ai lăsat-o mie
parcă te-ai întoarce...
Nod la o cravată nu mai faci.
Ceai la un ibric,
când vin zori, lipseşte.

Într-o bibliotecă de memorii zac.
Umbra lor în ceasuri doare, îngrozeşte.
Multe ai lăsat,
într-o teamă însă,
că te pot uita,
dacă nu-ţi laşi urme.

Într-un colţ de casă este o brichetă.
E şi tabachera cu foi aurii.
Aminteşte ceasuri lungi de sideraţii
când în stil burghez,
doar în converaţii
timpul tău l-ai pus.

Ai plecat lăsând într-un cui, umbrele,
pălării de un cowboy,
ca şi cum ai vrut,
să opreşti cu ele aerul iubirii
ori chiar vreun sărut.