”Interesant este cum funcționează învinovățirea ca armă în economia răului mundan. De vreme ce nimeni nu e perfect, tabăra binelui poate fi oricând atacată prin învinovățire. Aceasta poate fi reală sau imaginară (falsă) individuală ori colectivă, esențială ideologică) sau accidentală (atacuri ad hominem, calomnii, mutarea luptei în domenii străine ca cinstea, moralitatea etc.) țintită direct sau în rude, prieteni trecut. Recurgând la învinovățire, răul obligă binele să se dezvinovățească, să se apere. Rezultatul este că răul se estompează ca rău, apărând, dimpotrivă, ca apărător al binelui, al purității, al consecvenței: nu el ci celălalt e răul. Dezvinovățirea are acest efect chiar și atunci când învinovățirea este lipsită de orice temei, când e total imaginară. Răul știe foarte bine ce înseamnă ”calomniați, calomniați, va rămâne întotdeauna ceva”. În lupta dintre bine și rău, în încleștarea lui ”care pe care”, răul are un punct de câștigat prin simpla învinovățire și, oricum, el obține oricând un rezultat nul pe modelul ”și voi aveți vinile voastre, răul vostru”.