Pocnet de harapnic scurt a detunat,

Spartă,-n gol tăcerea țăndări a zburat;

Val-vârtej prin vadul nopții trec năluci,

Om cu ghebă neagră, cai plini de clăbuci.

Pe un cer cât lumea stelele nu-ncap

Și sub cerul ăsta nu se merge-n trap.

Urcă din porumburi șopot ne-nțeles;

Cât o șură aprinsă iese luna-n șes.

”Hii, căluții tatii, hii la drum întins.

Pân-acuma nimeni urma nu ne-a prins.

Am gonit o noapte, de-om scăpa încai

Să intrăm în țara hoților de cai:

Înecat de iarbă, sur de praf ori glod

Bărăganul slobod n-are voievod

Iureș, ca la nuntă! Hii și hai și hai

C-am pătruns în raiul hoților de cai!

Alei, șarg amarnic, tu, leu -paraleu,

Ce tot fluturi capul și ciulești mereu?

Ori ți-e dor de hamul vechi cu clopoței

Și nu-ți place ștreangul din curmei de tei?

Întețește goana, fulger să te văz,

Că nu-ți dau merticul, traista cu ovăz!”

Îmboldit de vorbă ca de-un șfichi tăios

Șargul fuge-n salturi sforăind smeos.

Înconvoaie coarda gâtului mlădiu

Și lungit s-așterne șleaului pustiu.

Umbra lor pe laturi aripi a deschis

Și se duc pe apa câmpului ca-n vis.

Țuști! sar lighioane...uite-le, nu-s... pier...

Și se umflă zvonul stepei, val, la cer.

”Lăturaș, bălane, goană la ceatlău,

Că te paște biciul, ceasul tău cel rău.

Nu v-am scos din grajduri, noaptea, să vă plimb

Telegarii tatii, vreau doar să vă schimb:

Ducem toți o vreme viață de soboli

Și-ntr-un târg departe vă prefac în poli.

Dracul ne-o cunoaște colo în oraș

Șargul schimbă părul, eu mă fac geambaș!

Hii, cârlanii tatii, hii și hai și hai

Trageți la limanul hoților de cai!

Poposim la hanul unde-n prag, cărunt,

Șade hoțomanul  moșul Dor-mărunt

Așteptând ciracii cu chimirul plin

Să le ia câștigul pe-o vadră de vin.

Dar acum abateți către alt tărâm

Și-mi zburați pe miriști, brișca s-o sfărâm.

Nu simțiți că vine de la târle fum?

Ies hoțește zorii și ne prind în drum.

Zor, s-ajung bordeiul cu parmaci căzuți:

Și-o-nghiți pământul caii nevăzuți.

Larg e Bărăganul, Doamne-ți mulțumim,

Hai căluții tatii, să ne mistuim!

Hii și hii și hai

Bieții hoți de cai”

Somnoroasă, stepa toarce tot mai lin.

Vântul amiroase-a fân și a pelin.

Văruit de lună șesul ațipit

Dintr-un singur greier țârâie-aiurit.

Ei prin apa lunii merg pân la oblânc

Și se șterg din roata câmpului adânc

Și cu apa lunii se tot duc pe-ascuns,

Hăul stepei îi soarbe mut și nepătruns,

Zările iau fața solzului de crap,

Lumea-și trage țolul nopții de pe cap.

 

Din vol. Destin