Jurnalistul  și folcloristul american, Charles Godfrey Leland (1824-1903), fascinat de subculturile și de indivizii care nu erau luați de valul așa-zisului progres,  a făcut multe călătorii trăind o vreme alături de  vindecătorii și adepții voodoo afro-americani  precum și de bohemienii din Anglia. Acestora din urmă le-a învățat limba și li s-a alăturat în peregrinările lor. În anul 1848 a participat la revoluția din Franța unde l-a întâlnit pe Jules Michelet. A fost președintele Primului Congres European de Folclor din 1899 și fondatorul jurnalului ”Gypsy Lore Journal” în care a publicat numeroase studii consacrate clanurilor de țigani. Leland a scris mult și despre folclorul italian, iar în 1899, ajuns în Toscana a întâlnit o bătrână vrăjitoare, strega  Maddalena, care l-a ajutat să adune multe povestiri din folclorul țigănesc. În urma acestei colaborări a publicat   ”Aradia, Biblia vrăjitoarelor” (1899) în care sunt dezvoltate credințele ”vechii religii. Divinitatea principală este Diana, zeița Lunii,  care din împreunarea cu fratele ei Lucifer (alungat din cer pentru păcatul orgoliului) are o fiică, Aradia, regina vrăjitoarelor. Conform ”Evangheliei vrăjitoarelor”, femeile care se ocupau de magie se întâlneau în nopțile cu lună plină, într-un loc puțin frecventat, goale, în semn de libertate și egalitate

Tabloul lui Durer care reprezintă cele patru vrăjitoare simbolizează această idee. ” Vrăjitoarele vin din patru clase diferite ale societății, mărturie fiind felul în care sunt pieptănate: nuditatea lor este o declarație de egalitate pentru toți în meșteșug”. (Justine Glass)

Discipolii Aradiei erau în număr de 11, iar 7 dintre ei puteau să obțină orice doreau atunci când se rugau spiritului ei. ”Tot ce îi ceri spiritului Aradiei va fi dat celor care merită acest lucru. Dacă adori Luna (un alt nume al zeiței), tot ce îți vei dori vei primi”. (Biblia vrăjitoarelor)

Țiganii au fost și sunt conștienți de faptul că magia este o artă și totodată o știință dificilă care trebuie studiată cu multă băgare de seamă și ale cărei secrete le păstrează cu strășnicie nelăsându-le la îndemâna profanilor. ”Stăpânirea simbolurilor, a arhetipurilor, a viziunilor provocate de corp și de jocul minții (conștiința supramentală)  purifică straturile ego-ului.”

Ca  în orice disciplină și studierea folclorului cere multă acuratețe și obiectivitate și are rolul de a scoate la lumină particularitățile inerente ale unui popor într-un anumit context geografic și istoric. În acest cadru  se înscriu și studiile dedicate țiganilor fie că sunt nomazi sau sedentari, fără a fi pusă în discuție idealizarea unui comportament sau a unor obiceiuri.  Deși suntem diferiți, în fața lui Dumnezeu suntem egali pentru că orice ființă umană este oglindirea vie a cosmosului, a legilor lui naturale și trebuie să ne lăsăm inima să se deschidă ca o floare de lotus în fața miracolului vieții.