Mah Jongul este un joc în care sunt adunate laolaltă istoria, metafizica și temperamentul chinez, inventat de Confucius, pe care îl jucau la bun început mandarinii chinezi. Se spune că Genghis- Han când nu era pornit să cucerească vreo țară își petrecea ore întregi jucând Mah-Jong. În Europa, jocul a fost adus în secolul al XVIII-lea. De necrezut, gândind la imaginea pe care ne-am format-o despre ei,  chinezii au disprețuit dintotdeauna războiul și pentru a pune o barieră în fața năvălirilor barbare au ridicat Marele Zid, construcție de care sunt foarte mândri. De aceea Mah-Jongul începe cu un așa-zis zid chinezesc construit din cele 144 de pietre ale jocului fabricate din diferite materiale în funcție de statutul jucătorilor. Fiecare piatră are pe ea diferite figuri și caractere chineze care semnifică puteri ale naturii sau animale fantastice precum dragonii pe care chinezii îi  îndrăgesc foarte mult. Un rol esențial revine florilor pentru că n-ai să întâlnești nație mai iubitoare de flori ca chinezul, dragostea lui pentru flori e ceva intrinsec, organic, profund și armonios. Pentru chinez, natura este o entitate morală, iar florile sunt dovada unei existențe echilibrate, armonioase. Mah-jongul este un joc al valorilor estetice, fiecare jucător caută să-și potrivească cele 14 piese pe care le deține în forme în care imaginația creativă se îmbină cu pacea interioară a jucătorului spre a-l destinde dar și pentru a-i bucura sufletul. Cea mai frumoasă formă care este realizată de jucătorul câștigător primește exclamații de admirație de la ceilalți participanți. Comparativ cu șahul, spre exemplu, care este un joc ce răspunde unor aplecări războinice în care sunt combinate strategia și puterea individuală, Mah-Jongul este un joc contemplativ a cărui esență este spiritualitatea. Jucătorul de Mah-jong este răbdător și acceptă în liniște darurile lui Tao, pe câtă vreme jucătorul de șah recurge la viclenie și calcul pentru a-și învinge adversarul ceea ce determină o stare de încordare. În acest sens există și o parabolă:

Se spune că Tse Kung, elev al lui Kung Fu Tse vede într-o zi un grădinar bătrân care își uda grădina încet, după puterile lui. Apropiindu-se de el, tânărul îi spuse: ”Dacă ai avea o instalație pe roți ai uda mult mai repede și mai ușor grădina fără să faci atâta efort.” Grădinarul îl privi pe ”sfătosul” discipol și îi răspunse supărat: ”Am auzit de la LaoTsi, învățătorul meu, aceasta: cei ce întrebuințează unelte viclene sunt vicleni în afacerile lor, cei ce sunt vicleni în afacerile lor au viclenie în inima lor și nu pot să rămână curați și nestricați, și cei ce nu rămân curați și nestricați sunt neliniștiți în spiritul lor, iar cei ce sunt neliniștiți cu spiritul nu pot să locuiască în Tao. N-aș putea spune că nu cunosc aceste  metode despre care-mi vorbești, dar m-aș rușina să le întrebuințez.”