mări și oceane

mări și oceane

Am adunat în umărul ăsta, al mâinii care scrie,

un număr așa de însemnat

de mări și oceane,

pline toate până la refuz

de instrumente complicate de navigație

și de tot felul de corăbii sub tot atâtea pavilioane

din toate timpurile, posibile și imposibile,

încât mi-e teamă

ca printr-o singură mișcare

neiscusită a mâinii mele

să nu le schimb traiectoria,

și să le răstorn

întrerupându-le acolo sus, tuturor,

plăcerea călătoriei prin umărul meu.

 

 

.

De aceea am și ajuns să scriu cu frică,

de exemplu mă tem ca printr-o virgulă mai viguros trasată,

infanta Spaniei să nu-și primească aurul din colonii

și multe dintre fetele cu ten măsliniu din muzeul Prado,

să arate în final, împodobite, mult mai sărac

după trei ani numai și numai de broderii.

Apoi mai e fata cu perla-cercel, nu ar fi și asta o pierdere esențială,

ori domnița lui Leonardo fără hermina cafenie din brațele sale

ne-ar mai atrage la fel de mult? cine să ne spună?!

ca să nu mai vorbesc de chinul bătrânului cartograf  din Lisabona

privind în neștire, de ani de zile pe masa lui, continentul fără sfârșit

visat numai de el.

 

 

.

Până una-alta mie îmi este clar,

trebuie să scriu calm, atent, încet și cât mai puțin,

cât mai aprig să mă zgârcesc de azi înainte

la fiecare cuvânt și fiecare vers să conțină

cât mai puține litere, iar dacă se poate

numai haiku să scriu.

Gata cu bogăția, luxul, lirismul, frenezia

băutura și jungla de cuvinte.

Și asta dintr-un motiv simplu:

pentru a nu schimba istoria,

pentru a nu revărsa apele,

peste hârtiile astea

pe care nici nu apuc bine să le scriu

că ele și încep să mucegăiască

în umărul altcuiva …nenăscut încă.

 

Cenaclu Literar: