John Steinbeck - Joia dulce

John Steinbeck - Joia dulce

 

 

Războiul a împărţit de fiecare dată lumea în „înainte de” şi „după”: un „înainte de” evocat cu nostalgie şi admiraţie şi un „după” privit cu tristeţe şi, în care, cu greu îţi puteai regăsi matca. Acelaşi lucru se întâmplă pe Strada Sardelelor, locul unde îşi duc veacul majoritatea eroilor lui Steinbeck, din povestirea ”Joia dulce”.

Când cauţi înapoi cu atenţie, poţi găsi întotdeauna momentul de început al unei noi epoci, după care totul merge de la sine, se înlănţuie.” Şi acest moment al începutului acţiunii  a fost fixat de autor imediat după Marele Război, când oamenii încercau să refacă acelaşi mod de viaţă  „dinainte de” -lucru aproape imposibil. Toată lumea se schimbase aşa cum se schimbaseră şi Mack, de meserie borfaş, personaj care trăia în afara legii, precum şi Doc, personajul înţelept făcut pentru a respecta legile. „Până şi Dumnezeu se mai schimbă din când în când”, gândea Doc atunci când constata că în Cannery Row, străduţa din Monterey, nimic nu mai era ca „înainte de”. „Oamenii se schimbă şi schimbarea soseşte ca o adiere uşoară care mişcă o perdea, ca un parfum delicat de flori sălbatice.” Numai că viaţa lui Doc se schimbase atât de mult încât nu mai găsea aceeaşi plăcere de altădată nici în întâlnirile cu femei, nici în sticla de whisky, nici în pasiunea pentru caracatiţe, lucru pe care îl observaseră şi prietenii săi. Mack credea că  singura soluţie de a-l scoate pe Doc din starea de tristeţe ar fi fost o femeie care să-i fie alături şi să-l înveselească, iar Fauna, patroana bordelului, devenit un fel de pension pentru domnişoare, chiar şi-a pus în minte să-l însoare . Până şi noul proprietar al băcăniei, Iosif Maria Rivas, învăţase să-l cunoască pe Doc şi-l privea plin de admiraţie pentru profunda lui onestitate.

Lâncezeala care cuprinsese Montereyul s-a împrăştiat subit la apariţia unui nou personaj: domnişoara Suzy, de meserie prostituată care-şi căuta de lucru şi pe care Fauna, patroana stabilimentului Bear Fleg  a angajat-o pe loc.

Deşi, la prima vedere locuitorii străzii Cannery Row păreau nişte egoişti care-şi vedeau de propriile probleme, fire subţiri ca de păianjen, dar tari ca oţelul, îi legau  unii de alţii. Dacă unul ar fi păţit ceva, ceilalţi i-ar fi sărit cu siguranţă în ajutor. Doc, cel mai onest, care avea un respect deosebit faţă de legi, era şi cel mai iubit. De-o vreme îl copleşise un soi de tristeţe existenţială, fără un motiv anume, deşi el îşi găsise câteva pretexte: ba moartea unei caracatiţe, ba faptul că n-avea un microscop performant, ba singurătatea... Mânaţi de cele mai bune sentimente, toţi prietenii lui s-au decis să-l ajute pentru a-i reveni zâmbetul pe buze. Mack, Fauna, grăsana Ida s-au tot sfătuit cum să-l ajute pe Doc. Dar cine n-a trecut prin acest soi de criză prin care trecea Doc ? „Doc, încerca cu disperare să-şi regăsescă viaţa trecută, dorinţa jalnică a omului care uitând durerile copilăriei, vrea să devină din nou copil”. Viaţa începe să devină searbădă atunci când nu ai cu cine să împarţi şi bucuriile şi necazurile. Degeaba trăieşti, dacă experienţa ta de viaţă nu devine folositoare. Şi Doc are revelaţia: „Aş vrea să adun tot ceea ce am văzut, am gândit, am învăţat şi să le povestesc ca să folosească şi altora, dar mi se pare că nu sunt în stare.”  Şi toată această neputinţă şi  toată această zbatere vin de la singurătate:„Sunt lucruri pe care omul nu le poate face singur.” Nu le poate face fără să fie animat de un profund sentiment de iubire faţă de semeni.   

                 De fapt aceasta este esenţa subiectului cărţii lui Steinbeck-marea iubire faţă de ceilalţi, ceea ce-i dă o puternică notă de optimism. Strânsa legătură dintre toate personajele, compasiunea şi solicitudinea cu care interacţionează îl introduc pe cititor într-o lume oarecum „anormală” în care bunele intenţii sunt un modus vivendi.

„Joia dulce” este de fapt ziua în care tuturor li se întâmplă numai lucruri bune. Dar înainte de joia dulce există miercurea păcătoasă. O zi dintre acelea care se dovedesc a fi urâte de cum s-au ivit. „De cum se luminează nu fac doi bani oricum ar fi vremea şi toată lumea o ştie.” Este ziua în care toate lucrurile merg pe dos şi în care toţi prietenii, în frunte cu Mack, se decid să-i facă un cadou special lui Doc, pentru a-i alunga tristeţea. În lumea lor mică păcatele păreau ca nişte pedepse venite fără a fi pregătiţi. Altfel, toţi- şi Fauna, patroana bordelului şi Mack un adevărat cavaler al hoţiei şi al minciunii, şi Suzy, prostituata nou venită la bordel, nu doreau decât să-şi facă prietenul să zâmbească. În cele din urmă întreaga comunitate a pus la cale organizarea unui carnaval prilej cu care Doc să primească în dar un microscop şi mâna lui Suzy. Vânzoleala pregătirilor îi acaparează pe toţi într-o aşa de mare măsură încât ai fi zis ăsta era unicul ţel al vieţii lor.

Autorul constată cu umor: „Dacă oamenii ar pune tot atâta dragoste, grijă şi exactitate în afacerile internaţionale, politică sau chiar în munca lor, ca în pregătirea unui bal mascat, toate ar merge perfect în lume.”

Din nefericire, balul mascat se termină lamentabil. Micuţa Suzy se îndrăgosteşte de Doc şi se izolează într-un cazan părăsit pentru a-şi pune ordine în viaţă. Până la urmă sentimentele celor doi se îndreaptă pe făgaşul pe care dorise întreaga comunitate. Situaţia, aparent disperată, devine suportabilă în momentul în care comunitatea constată că sunt locuri în care se petrec lucruri mult mai grave- omului nu-i trebuie prea multe să fie fericit. Mult mai important este să nu le treci pe toate singur. Romanul lui Steinbeck rămâne o lecţie de viaţă din care învăţăm că fără încrederea în celălalt nu nu poţi avea o relaţie durabilă.

John Steinbeck s-a născut în localitatea Salinas din comitatul californian Monterey în anul1902. În 1939 a fost distins cu Premiul Pulitzer, iar în 1962 a luat Premiul Nobel pentru literatură. A fost un scriitor prolific, autor a numeroase romane precum: ”Fructele mâniei”, ”Oameni şi şoareci”, ”La răsărit de Eden”, ”Iarna vrajbei noastre”. S-a stins din viaţă în anul 1968.

Cenaclu Literar: