Apollonios din Tyana (1-97 e.n.)

Apollonios din Tyana (1-97 e.n.)

 

 

 

”Apollonios era precum soarele

Lucind dinspre Tyana

A fost trimis din ceruri

Durerea să ne-o potolească”

(inscripție pe o piatră care a făcut parte dintr-un altar, aflată acum la muzeul din Adana)

 

 

În primul secol al erei noastre, pe fondul noii expansiuni a  Imperiului Roman, un profet împreună cu un mic grup de discipoli străbătea imperiul de la un capăt la celălalt propovăduind virtuți ce păreau a-și  fi pierdut din valoare. I se spunea Apollonios din Tyana (localitate din Cappadocia) și era foarte respectat pentru învățăturile lui și pentru miracolele pe care le înfăptuia. Până la vârsta de 16 ani a fost inițiat în doctrina lui Pytagora la Tars de către un preceptor fenician, iar înclinația lui către misticism și tămăduire l-a dus la la templul lui Asclepios (zeul grec al medicinei)  din Agai. Templele zeului Asclepios serveau drept spitale în perioada elenistă și Apollonios a devenit repede un iscusit tămăduitor cu puteri uriașe care a vindecat mii de oameni din toate categoriile sociale. Era vorbitor de greacă veche și se știe despre el că făcuse câteva călătorii în India, unde a petrecut multă vreme într-o comunitate de yoghini de la poalele munților Himalaya, și în Persia unde a fost inițiat în înțelepciunea magilor. În urma acestei călătorii a scris o lucrare în patru volume în care a împărtășit învățăturile primite. Următorii șaizeci de ani și i-a dedicat călătoriilor străbătând Grecia, Persia, Italia, Spania, nordul Africii și Egiptul, peste tot cerând modificarea religiilor după modelul indian. Pentru el yoghinii erau ”zei între zei”. Printre discipolii pe care i-a avut a fost un anume Damis care l-a urmat peste tot și care a povestit toate aventurile din călătoriile Maestrului. Născut într-o familie bogată din Tyana, Apollonios a fost total dezinteresat de bogăție  și deși a moștenit o avere uriașă, a donat-o săracilor preferând să trăiască o viață de ascet.

Fiind adept devotat al lui Pytagora a adoptat stilul vestimentar, codul de conduită precum și perioada de tăcere ( ”mauna” în sanscrită) de cinci ani, încercare pe care trebuiau s-o treacă toți pitagoricienii. Se spune că în timpul cât era sub legământul tăcerii a ajuns în orașul Aspendos unde locuitorii se pregăteau să-l ardă de viu pe guvernatorul lor pentru că foametea pusese stăpânire pe oraș. Doi negustori de grâne cumpăraseră toată recolta cu scopul de-a o vinde atunci când era criză spre a obține profiruri mari. Prin gesturi, Apollonios a cerut să-i fie aduși cei doi negustori și le-a dat un mesaj scris: ”Mama noastră, Pământul, ne hrănește pe toți pentru că e cinstită. Voi de ce sunteți necinstiți, i-ați ascuns darurile, de parcă ar fi doar mama voastră?” Cei doi s-au rușinat și au donat grânele locuitorilor.

Pytagora își dobândise o mare parte din învățăturile sale de la brahmanii indieni, așa cum și împăratul Alexandru Macedon fusese inițiat cât a fost în India. Renumiți la acea vreme erau și vecinii perși, din nordul Indiei, astfel că Apllonios a luat pe cei mai zdraveni discipoli și pe Damis care consemna evenimentele călătoriilor și a plecat către Persia. Vreme de doi ani s-a oprit și a stat la magii zoroastrieni din Babilon a căror limbă sacră, avestica, era un dialect al sanscritei. Apoi, a traversat Afganistanul de azi și a ajuns în orașul Taxila unde a fost primit de maharajahul Phraotes. Legenda spune că la început, maharajahul a conversat cu Apollonios prin intermediul unui interpret și după un timp i-a zis oaspetelui într-o greacă impecabilă: ”Noi doi vom deveni, sper, buni prieteni.” Înțeleptul a rămas uimit și l-a întrebat:  ”Vorbești grecește? De ce te-ai prefăcut?” ”Avem mulți oaspeți străini, i-a zis maharajahul, călători care vin în India cu gândul de a-și însuși o parte din bogățiile noastre. Rareori vine cineva cu speranța de a-și însuși o parte din înțelepciunea noastră. Te voi ajuta să-i găsești pe cei pe care îi cauți.” Și i-a dat oaspetelui o scrisoare către Iarchas, guru-ul yoghinilor din Himalaya, și o călăuză:  ”Acest Apollonios, om înțelept, crede că tu ești mai înțelept decât el și vine să învețe  știința ta. Te rog să nu-l alungi până nu va ști ce știi tu, căci va folosi cum trebuie acea cunoaștere.”

Se pare că Maestrul yoghinilor indieni era undeva în Cașmir, iar întâlnirea dintre Iarchas și Apollonios i-a surprins încă o dată pe greci deoarece Maestrul lor era cunoscut de yoghini și apreciat pentru faptele și pentru înțelepciunea lui.

În lunile care au urmat Apollonios a beneficiat de o intruire intensivă atât în filozofia yoga, cât și în practicarea ei. Însă mai presus de toate a învățat să se cunoască pe sine ajungând la cunoașterea divină. La anumite părți ale inițierii în yoga n-a fost primit decât Apollonios, iar discipolul său Damis a fost foarte impresionat de respectul cu care îl tratatu indienii. Printre altele povestește și un episod amuzant care s-a petrecut cât au stat în ashram. Tinerii yoghini l-au rugat pe Apollonios să le vorbească despre oamenii pe care grecii îi admirau foarte mult și el le-a povestit despre eroii care au luptat la Troia. Răspunsul a fost o tăcere apăsătoare, nu entuziasmul. ”Vrei să spui că voi admirați mai mult războinicii decât sfinții?”, a fost întrebat Maestrul.

La plecarea din comunitatea yoghinilor Apollonios le-a mulțumit și le-a promis că le va duce învățătura în Occident arătând lumii cât sunt de înțelepți. ”Vă voi cinsti până îmi voi da ultima suflare.” Filostrat, biograful lui Apollonios, a adunat multe întâmplări și le-a lăsat mărturie posterității și pentru vindecările lui miraculoase filosoful grec  a fost, deseori, comparat cu Iisus.

Însă cea mai mare contribuție pe care a adus-o grecilor Apollonios a fost lucrarea pe care a înfăptuit-o în religia care la acea vreme decăzuse din cauza preoților corupți.

Auzind despre civilizația Egiptului, Apollonios a hotărât să-l viziteze și a mers în susul Nilului până a ajuns la asceții din Etiopia. De aici s-a întors plin de amărăciune pentru că viața spirituală din templele  Egiptului ajunsese într-o situație deplorabilă ca și în Grecia.

Împărații Titus și Nerva i-au cerut binecuvântare înainte să se suie pe tron, însă nu era iubit de toate capetele încoronate de la Roma. Spre sfârșitul vieții a fost chemat să dea socoteală pentru acuzațiile de vrăjitorie pe care însuși temutul Domițian i le aducea. Le-a explicat romanilor că nu practică magia ci înțelepciunea yoghinilor. Deși Nero plănuise să-l ucidă din cauza acuzațiilor pe care i le adusese, Apllonios a trăit aproape o sută de ani. Legenda spune că împăratul Caracalla mergea uneori la Tyana, locul în care se născuse profetul, și se ruga. În 271 împăratul Aurelian atacă Tyana, însă localnicii opun rezistență lucru care-l înfurie și se jură că nu va lăsa în viață nici măcar un câine după ce îi va supune. Apollonios s-a întrupat și i-a cerut clemență împăratului pentru concetățenii săi, iar Aurelian i-a ridicat un altar în acel loc.

În Occident se știu prea puține lucruri despre Apllonios din Tyana. Din nefericire,  un guvernator roman pe nume Hierocles  a declarat autorităților bisericești, pe la începutul secolului al IV-lea, că au existat sfinți în toate tradițiile spirituale, nu doar în creștinism și l-a dat drept exemplu pe Apollonios. Biserica a început o luptă aprigă împotriva memoriei lui și în 331 e.n. Constantin cel Mare a trimis un contingent de soldați la Agai să dărâme templul lui Asclepios. Statuia din Efes și templele care aminteau de el   au fost demolate, iar scrierile lui și tot ce amintea de el au fost arse. Astăzi tot ce-a mai rămas de înțeleptul din Tyana sunt câteva copii ale biografiei lui Filostrat.

Cenaclu Literar: