Cu numai trei zile înaintea începutului, prima pânză

s-a desprins de țărm. Au urmat-o: un bric, o goeletă,

un arbore domnesc, apoi arbore după arbore, în lungi

convoaie, pădurile au dispărut, șantierele navale

au dispărut,porturile cu danele, farurile cu genovezi,

cheiurile și radele, ca printr-o magie, au dispărut, așa…

deodată, fără Ziusudra ori Noe, la bordul vreunei istorii.

 

Bătrânii au murit, uscatul a rămas în urmă și a pierit.

 

Zadarnic se scurgeau mările pe la nodurile obosite,

pe la articulații ori pe la orizontul ciuruit de licurici,

erau prea multe fose abisale, prea multe Mariane,

prea multeatitudini anarhice născute în același timp.

 

„Peste faţa adâncului de ape era întuneric.”

 

Copiilor nu le-a fost ușor: când mus, când nostrom,

când pirat, de veghe la timonă, pe etalon sau în cuib,

fără grâu, cu pielea crăpată ori impregnată cu tananți,

ultima oară când i-am văzut mi-au spus

că nu vor avea lumină încă două zile.

 

Marea cea bună a fost traversată, totdeauna, de alții,

demult, pe când vâltoarea nu era otravă comună,

ci ochi învăluitor și antropomorfizat, – oricine

să poată găsi drumul robilor fără lentile de contact.

 

Vă deconspir faptul că eu n-am învățat să plâng,

de prea mult suflet tumultos și liber, pentru că

și mie „mi-a fost frică”, pentru că și eu „eram gol

şi m-am ascuns” și pentru că nu mai există străini,

eterni pribegi, dornici să primească sfaturi de taină

într-o iluzorie imensitate, mai mult decât moartă

și descrisă prea rafinat pentru un singur examen.

 

Și nu mă pot întoarce, să mă duc așa cum am venit.

 

Pe câmpul hipnotic, porturi de globule albastre și roșii

plutesc în derivă, eu sunt „o chestiune minoră, de timp”

și nu pot fi asistat să ajung acei copii din urmă.

 

Fii ai mărilor sunt mulți, totuși, vouă pot să vă spun:

Nu de ei sunt dezamăgit, ci de faptul că această

mare nu este mai mare, de faptul că am luat decizii

facile, de faptul că mâinile m-au ținut prea mult,

că voi veți naviga până ce lucrurile se vor îndrepta,

dar ele nu se vor modifica într-atât, încât să primiți

acea indulgență parţială, chiar recitând De Profundis.

 

Lăsați-mă, vă rog, să debarc, să înot și să vedeți…

când va afla tatăl vostru despre toate acestea!