Toți Principii întemeietori ai Statelor românești au ”descălecat” din Transilvania, centru al Daciei din toate timpurile. Numiți ”negri” ei au venit dintr-un ținut "negru”. Valahia a fost întemeiată de Negru- Vodă Basarab care a ”descălecat” din Țara Transilvană a Făgărașului prin ”cheile” Munților Carpați. El și-a stabilit capitala pe Argeș și a ridicat Mănăstirea Curtea de Argeș, unul dintre cele mai frumoase monumente ale României. De această Mănăstire se leagă remarcabila "Legendă a Meșterului Manole”.

Negru-Vodă a ales un arhitect, pe Meșterul Manole, cu cei șase companioni ai lui . S-au apucat de lucru, dar ceea ce construiau ziua, noaptea se surpa spre tulburarea zidarilor și mânia Prințului. Într-o noapte, Meșterul Manole vede în vis un Înger care îi spune că Opera lui poate fi desăvârșită numai dacă zidește la temelie prima ființă omenească  pe care o va întâlni. Și aceasta a fost Ana, tânăra soție a Meșterului. Sacrificiul este făcut, Biserica este terminată, însă Negru-Vodă nu vrea ca un alt prinț să aibă o biserică asemănătoare. Ridică schelele și îi  lasă pe Manole și  pe calfele sale pe acoperiș. Precum Dedal, și-au făcut aripi din lemnn, care nu i-au putut susține și toți s-au zdrobit de pământ.

Concluzie: artistul trebuie să pună în Opera sa tot ce are mai bun. Ana (Florica în alte variante), iubita soție a Meșterului, este Shakti-a sa, pe care el trebuie s-o zidească la Fundația Edificiului. Ea este nodul vital al bisericii, fără de care nicio construcție arhitecturală tradițională nu poate să existe, un nod vital pe care e suficient să-l lovești pentru ca totul să se prăbușească. Ce perspectivă asupra vechii ”arte regale”a Masonilor operativi! Shaktia trebuie să facă să urce și să resoarbă cele șase centre –acestea sunt reprezentate de cei șase meșteri. Maestrul (Meșterul) lor este Lotusul capului Sahasrara. Scările simbolizează coloana verticală.  Ei își fac aripi...mor succesiv, Manole ultimul...și sunt resorbiți de Shakti...se transformă în ”izvoare”, în element fluid. Acesta este aspectul microcosmic al Legendei. 

Negru-Vodă ca inițiat superior și ca misionat a realizat aici un suport spiritual, o manifestare pantaculară a misterelor din nou instituite de el. De fapt, o readaptare definitivă a tradițiilor dacice.

Simbolismul masonic al legendei nu are nicio legătură cu Occidentul. Știința sacră a construcțiilor este comună tuturor tradițiilor-Ianus prezida collegia fabrorum.

 

 

 

 

 

 

Principatul Transilvaniei a fost fondat de Ion Corvin de Huniade, fiu al unui simplu boier de țară, Voicu, zis Corvinul.

Ce spune legenda: Voicu, soția sa și micul Ion erau plecați în ”călătorie”. Obosiți, ”se odihneau” sub ”un arbore” unde au și adormit. Singur, micul Ioan  a rămas "treaz”. A plecat din brațele mamei sale, a scos ”inelul de aur” din degetul tatălui său și a început să se joace cu el. A trecut un ”corb” pe deasupra și-a furat ”inelul”. Copilul a început să plângă, tatăl s-a trezit și-a ucis pasărea c-o ”săgeată”. ”Corbul” a lăsat să-i cadă ”inelul” din cioc. În amintirea acestui fapt Huniazii  au luat ca blazon un corb ținând în cioc un inelde aur și supranumele  Corvinul. Mit alchimic căruia cititorul inițiat îi va descifra simbolurile. "Călătoria”, ”veghea” sub ”Arbore” a lui Ioan căruia îi este destinat ”inelul de aur”; ”corbul”, negrul saturnian care pune stăpânire pe inel; captivitatea Soarelui (inelul de aur) în Saturn (Corbul); ”trezirea” tatălui; ”săgeata” care omoară corbul și ”liberează” inelul – ”oțelul  filozofilor” care îl taie pe Saturn și pune Soarele în libertate.

Dintre toți întemeietorii de principate, Huniade a avut rolul politic  cel mai important. De altfel, ceilalți sunt legendari el este istoric, verificabil. Nu a fost numai un rosacrucian, ci un Rosa-Cruce. Teosofiștii au făcut din el Contele lor de Saint–Germain, lucru nedovedit. 

Mai sigur a fost că cele trei personaje: Huniade, Rakocsi și Saint-Germain au fost trimișii aceluiași Centru. 

Cu siguranță, Huniade a atins starea de om primordial, însă acest nume rezervat inițierii creștine n-a fost un misionat al unui Centru daco-hiperboreean. El a fost unul din marii căpitani ai secolului al XV-lea. A oprit înaintarea turcilor și împreună cu Vlad Țepeș voevod al Valahiei și cu Ștefan cel Mare voievod al Moldovei  a organizat rezistența pentru o sută de ani ținând departe de Europa invazia turcească. Poate din cauza dimensiunii lui politice pare să fi fost un inițiat mai puțin important decât ceilalți doi întemeietori.

 

 

 

 

 

 

 

Fondatorul Moldovei a fost un legendar Dragoș Voevod al Maramureșului (țara Mureșului Negru). El a descălecat în Moldova prin ”cheia„ Prislopului (Carpații Nordici). Un sihastru, Ioan, i-a ”arătat drumul”. Pe malul unui ”râu” el a întâlnit un ”bour” (bos urus). Dragoș a pornit să-l vâneze cu ”cățeaua” sa Molda. După mai multe zile de urmărire, Bourul a intrat în râu cu Molda după el. Amândoi s-au înecat. În amintirea credincioasei cățele Dragoș a numit râul, dar și noul Principat pe care l-a întemeiat, Moldova. Pe locul unde s-au întâmplat lucrurile a ridicat Cetatea Baia, prima capitală a Moldovei, iar Bourul a intrat în stema țării. 

Dragoș era Drago, Uroboros-ul, Inițiatul Suprem. El ținea în el amestecate toate posibilitățile pe care le avea ca misiune să le manifeste ritual într-un mod particular, pentru întemeierea în Ordine și în Legitimitate a noului Principat, după intenția Celui care i-a dat Misiunea. Mitul accesibil  celorlalți este o proiecție în exterior a lui Dragoș Dragonul. 

Bourul este Sulful Solar. Molda este Mercurul (Lunară). Vânătoarea simbolizează ”liberarea lor”, ”coabitarea”. Este ”lupta Vulturilor și a Leului” până la extrema ”debilitate”, simbol identic cu acela al luptei lui Mithra vânând Taurul până la ”epuizarea” lui, aducându-l, apoi, înapoi și ucigându-l. Este ”disoluția”, ”lupta celor două naturi” cea mai importantă operație în Alchimie. ”Înecarea” Bourului și a Cățelei este înecarea Soarelui și a Lunii, realizarea Materiei Prime Polarizate, a Apei de Foc, a Apei Arzătoare din care  va ieși Piatra (această Apă este Apa Rohmanilor ). Cetatea de Piatră ieșind din Apele Mercuriale este Cetatea întemeiată de Dragoș, cu capitala la Baia (care înseamnă zăcământ de aur). Atât este de adevărat totul întrucât o realitate transcendentă trebuie să aibă reflexe pe toate planurile.  Țăranii povestesc că în subteranele Cetății se găsesc comori păzite de spiriduși, că cei care s-au dus după ele nu s-au mai întors și că pentru a reuși trebuie să fii condus de un Înger.

Bourul (Urus, care inversat dă Suru)  este Taurul  primordial și are un rol capital în mitologia românească. Există în Moldova legenda Bourului Alb, care, se spune este Tatăl, Strămoșul Moldovenilor. El rătăcește prin Muntele Sfânt al Ceahlăului (Caelus) și nu se arată decât celor aleși. Așa se vorbește despre unii voevozi care au văzut Bourul Alb. Se pare că în Moldova a existat o organizație inițiatică cu acest nume. Altădată, bourii populau munții Moldovei, dar, cu timpul, ei au fost exterminați. Legendele spun că ei mai trăiesc în ”Țara de dincolo de negură”, care este Călimanul, al doilea munte sacru al României. Pentru a-l păstra, Dumnezeu a rânduit aici, de la începutul Lumii, neamul Huțanilor, al cărui șef se numea Ile (Ilion, Helios).

 Altădată, Huțanii se întindeau pe toți munții, dar din cauza răutății oamenilor, s-au retras în Muntele Căliman. Cu altă ocazie vom povesti despre asemănarea dintre legenda Huțanilor și cea a Rohmanilor.

 

 

Nimic mai puțin spontan și mai pregătit decât aceste ”descălecări”. Un stat tradițional nu se făcea precum o republică americană. Întemeierea sa constituia Marea Operă. Dacă simbolismul legendelor de întemeiere este  numai hermetic asta nu înseamnă că nu a fost și altceva  mult mai important. Simbolismul hermetic se impunea deoarece miturile în sine se referă în mod expres  la fundarea Statelor care era, în fond, o funcțiune a Războinicilor.

Întemeierea statelor a fost aspectul exterior al unei reînnoiri tradiționale dacice.  Să ne amintim că întemeietorul Valahiei a fost Negru-Vodă ”Basarab”. Multă vreme s-a crezut că Basarab era numele dinastiei domnitaoare. Marele istoric  Hașdeu a venit și a spus că era de fapt numele unei caste și nu al unei singure familii. Dinastia valahă propriu-zisă a avut două ramuri: Dăneștii și Drăculeștii care au domnit pe rând.

Numele de Basarab se descompune în Ban-Saraba, prin contracție Basaraba. Ban era cea mai înaltă treaptă de noblețe valahă. Saraba? Iată ce spune istoricul Jordannes despre supra-casta sacerdotal-regală dacică: ”primum Sarabos tereos, qui inter eos generosi existebant: ex quibus eis reges et sacerdotes ordinatur”. Tradus: ”Primii dintre ei erau acei Sarabos tereos dintre care se consacrau regii și sacerdoții.” Rădăcina cuvântului este ”Sar”, adică ”Rege”, ”Cap”, ”Șef” ca și cara, cira, ser, sir, sri.

”Tereos” înseamnă tiară. Așadar, ”Sarabos purtând tiară”. Iar Ban Saraba era această castă supremă, perpetuată timp de o mie de ani în munții de nepătruns ai Transilvaniei. Identitatea de castă, deci identitatea de tradiție, în speță de tradiție daco-hiperboreeană.

Ocultate și inaccesibile timp de o mie de ani această tradiție și Sarabii care o păstrau s-au manifestat în epoca de reînnoire tradițională care a fost Evul Mediu. De aceea a rămas atât de obscură și de greu de descifrat perioada de început a Principatelor române. Puține mărturii, puține documente, multe legende.

Până și istoricii au renunțat să mai vadă în Negru Vodă un personaj istoric. Adevărul este că au fost mai mulți în epoci diferite: 1128, 1260, 1350. Istoricul D. Onciul spune în Originea Principatelor române: ”Tradiția atribuie lui Negru-Vodă toate faptele și chiar monumentele...este o personificare poetică a originilor, nu este numele unui personaj real...Este personificarea întemeierii Statului...Este un nume mistic”

Așadar,” Negru Vodă” sau ”Radu Negru”cum a mai fost numit uneori este un nume colectiv, o funcție și o funcțiune inițiatică-sacerdotală-regală.

Negrul a fost culoarea aflată dintotdeauna în strânsă legătură cu Dacia. Este un simbol hiperboreean pentru că este culoarea lui Saturn.

Dacii, ca popor hiperboreean coborau din Pelasgos, ”născut din Pământul Negru”. Marea dacică este ”Neagră”. Valahii au fost numiți de toate popoarele ”Valahi Negri”, iar țara ”Valahia Neagră”, Kara, Ulaghi, Kara-Iflak, de către turci; Kara-Ulak de către sârbi și bulgari. Funcțiunea tradițională supremă la Valahi este ”Negru-Vodă”. Istoricul Hasdeu atestă că Împăratul Filip Arabul a fost Dac și cel mai celebru Împărat pe care Dacia l-a dat Romei a fost Licinius, cumnat al lui Constantin cel Mare. Titlul invocat de Licinius la tronul imperial a fost cel de ”descendent din Filip Arabul”. Poate că ar trebui să se spună Filip Sarabul dacă ne gândim că e vorba de o asimilație fonetică. Așa a fost și în cazul lui Apollo din Insula albă, Apollon Leukaios, Leukos, ”Apollo Lupul”.

Ptolemeu numea râul Jiu, Arabon potamos. Etimologul Bezsonov a remarcat în studiile sale că în poeziile populare ale vecinilor noștri sârbi, ukrainieni, bulgari românii sunt numiți ”Arabi”, iar  ținutul ”Țara Arabilor”. Toate acestea sunt în legătură cu simbolismul saturnian al culorii negre și persistența denumirii până în timpurile moderne arată supraviețuirea uneintradiții saturniene.

Același totemism și aceeași asociațe de idei se regăsesc în stemele Principatelor.Pe acelea ale Valahiei se văd trei capete de Negri; pe cele ale Moldovei, două chei încrucișate având fiecare la extremitatea superioară două capete de Negri.

Revenind la funcțiunea Radu-Negru, s-au găsit la Curtea de Argeș morminte voievodale, printre care unul al lui Radu Negru, cu îmbrăcămintea și podoabele foarte bine conservate. Giulgiul era acoperit de swastici.

 

Bibliografie: Vasile Lovinescu