Mai - Mândria de a fi român - Angela Daniela Ţapu
Cu ceva vreme în urmă, aflată în casa unor prieteni, am fost provocată la o dezbatere pe tema "mândria de a fi român". "Ce înseamnă mândria de a fi român?!" se întreba retoric un invitat. "Cum e aia să fii mândru pentru că eşti român?"... Şi acest nou subiect de conversaţie a fost suficient pentru a inflama discuţia. Poate că episodul ar fi rămas doar o amintire estompată în memoria recentă, dacă o sincronicitate nu ar fi readus problema mândriei de a fi român în prim-plan.
Prietena mea, o canadiancă de preerie, este un om cu totul deosebit care mi-a mai alinat dorul de familie, de ţară. Cu sensibilitate şi bunătate mi-a ostoit singurătatea, adoptându-mă şi făcând familia ei parte din viaţa mea. Crăciunuri, Thanksgiving-uri, excursii şi picnicuri, m-au făcut să mă simt mai apropiată de ea, o străină în adevăratul sens al cuvântului, decât de orice conaţional. Aşa că vă imaginaţi surpriza pe care am avut-o când, lipsită de delicateţe, cu o mimică intrigată, mi-a adresat întrebarea: "Why do they pick on Romania all the time?"
După trei ani de zile şi-a găsit curajul să atingă un subiect delicat. De ce avem aşa o imagine proastă în lume? De ce România are aşa rău renume, de ce mereu mizeria şi sărăcia sunt lăţite indecent pe ecranul televizorului? Şi după multă vreme m-am aflat în încurcătură, fără replică, cu gura întredeschisă într-o poză tâmpă, privind încurcată în tavan. "Ce Dumnezeu să-i răspund?" era singura întrebare ce se mişca enervant în capul meu... Atunci am făcut ceva de care mi-a fost ruşine în secunda imediat următoare - am dat vina pe ţigani.
Cât de simplu am rezolvat problema! Ţiganu' e de vină că în ţară e sărăcie şi mizerie, că avem corupţie şi orfani, că s-a umplut Europa de hoţi şi criminali români... El este ţapul ispăşitor pentru toate problemele noastre ca naţie. Am ajuns să mă bucur că avem ţigani, altfel pe cine aş fi dat vina?
Ce înseamnă de fapt mândria de a fi român? Ce ne defineşte pe noi ca naţie, ce avem mai pregnant, ceva de care să fim cu adevărat mândri? Am întrebat o colegă de servici, japoneză, de ce e mândră că e japoneză. "Because my people are so hard working!" Ea ştia clar de ce este mândră. Pentru ea "mândria de a fi japonez" se rezumă la o scurtă declaraţie explicativă; nu generează discuţii infinite, eseuri în reviste ori editoriale ce încearcă să definească termenul.
Suntem primii care să ne punem cenuşă în cap atunci când vine vorba de a ne zugrăvi ca naţie. "Că românii sunt hoţi, că sunt necivilizaţi, că sunt beţivi, coada Europei"... şi tot aşa, lista se poate prelungi la nesfârşit. Totuşi, nu suntem noi cei mai răi pe lumea asta.... De ce atunci această imagine negativă care se reflectă în chiar mentalitatea noastră? Este justificată mândria de a fi român?
Şi pentru că nu agreez generalizările, iar tema editorialului implică subiectivismul, o sa vă spun ceea ce simt eu. Şi nu este mândrie...
Cum pot fi mândră când acum două zile pe BBC News văd imagini cu inundaţiile din ţară, case prăpădite de chirpici luate de ape, ţărani rufoşi căţăraţi pe prispe coşcovite, o imagine ce seamănă mai mult a Bangladeş în perioada musonului decât a ţară europeană. Aflu din ziare că fostul ministru pesedist al apelor şi amenajării teritoriului s-a îmbogăţit fabulos acordând contracte pentru diguri (fără licitaţie, evident!) tocmai firmei unde soţia lui era proprietară. Banii s-au dus pe apa sâmbetei (nu e ironic?) fără să se facă mare lucru.
O ţărancă s-a plâns primului ministru Tăriceanu de condiţiile de cazare pentru sinistraţi. Replica lui a fost seacă şi de un cinism extrem: "Şi ce-aţi vrea? Să vă construiesc hotel de cinci stele?" Mai târziu şi-a cerut scuze motivând că a fost nervos. Să fiu mândră?
Mai mult, vecinii noştri unguri au trimis un ajutor de urgenţă pentru zonele afectate de inundaţii - câteva pompe şi tehnicieni care să le instaleze. Ştiţi cum au reacţionat românaşii noştri? "Avem şi noi pompe, mult mai performante, la Aversa"; cu o mică diferenţă: pompele ungureşti erau pe gratis, pe când directorul de la Aversa a cerut autorităţilor din Timiş 2.5 miliarde de lei pentru pompele româneşti. Credeţi-mă, mândria este la polul opus faţă de ceea ce am simţit. Mi-a adus aminte de lozinca vehiculată imediat după revoluţie: "Nu ne vindem ţara!" Nu, doar o vindem şi cumpărăm între noi, la mica ciupeală.
Şi acum o să vă spun care este în opinia mea cel mai mare defect al românului: băşcălia. Termeni ca solemnitate, decenţă, demnitate cam lipsesc din lista trăsăturilor de caracter. Nu are importanţă funcţia, poziţia în societate ori gradul de cultură, băşcălia este supapa de defulare a tuturor complexelor balcanice ori nebalcanice strânse atâta vreme. De ce să acţionăm, când putem să facem "mişto"? (şi nu, "mişto" nu este un cuvânt ţigănesc, ci de origine germană - să nu dăm vina iarăşi pe ţigani.)
Iliescu s-a supărat pe ziarişti şi i-a făcut "măgari". A doua zi a avut o apariţie publică în care îşi făcea "mea culpa". Să nu credeţi că şi-a cerut scuze ziariştilor pentru apelativul folosit. Şi-a cerut scuze... măgarilor, pentru că i-a comparat cu ziariştii. Băşcălie dusă la extrem. Cum poţi cere unui astfel de personaj să fie liderul de care România avea atâta nevoie, să aducă normalitate în societatea noastră, să ne facă mândri că suntem români? Să mai pomenesc de fostul prim ministru, Adrian Năstase, aspirant la funcţia cea mai înaltă în stat, care ne-a invitat să-i numărăm ouăle?!
Deci Tăriceanu nu pare că va întrerupe linia acestor lideri atât de şugubeţi, cu băşcălia în sânge şi mişto-ul pe buze.
Şi nu doar elitele sunt atinse de virusul băşcăliei. El se întinde de la "vlădică până la opincă". Acum o săptămână un poliţist a amendat un taximetrist căruia îi scrie în procesul verbal: "A oprit voluntar auto nr. B 40 ZUM în zona de acţiune a marcajelor "Oprirea Interzisă" şi nu are asupra sa actul de identitate şi certificatul de înmatriculare. De asemenea, are meclă de fraier şi este un mare maimuţoi". Cu alte cuvinte, are o meclă ca o sfeclă şi merită amenda cu vârf şi îndesat. Dar de ce mă duc atât de departe când chiar aici, în diasporă, românii folosesc băşcălia din plin (să nu uităm deja faimosul "băi macaragiule" printre altele). Şi asta nu mă face mai mândră.
Cioran refuza să vorbească româneşte, interzicându-le compatrioţilor să folosească limba română în prezenţa lui; îi era frică să nu îi scape din condei câte un "românism". Şi totuşi îşi iubea ţara cu disperare. Abea acum îl înţeleg: încerc să elimin "românismele" din comportament, intrând cât mai rar în contact cu cei care mă pot recontamina. Unul din românismele cele mai greţoase este patriotismul de paradă. Dacă afirm că nu simt mândria de a fi român, voi fi automat acuzată de lipsa de patriotism - mai bine oricum decât a fi acuzată de ipocrizie, căci nu mai simt această mândrie de multă vreme.
Cine pune România pe hartă astăzi? Ceauşescu şi Dracula, două figuri sinistre cu care nu avem de ce să fim mândri - un dictator şi un vampir ne definesc ca naţie pentru restul lumii. Pentru mine personal, mândria de a fi român este o noţiune golită de conţinut. Sună la fel de tâmpit ca "mândria de a fi congolez" sau "mândria de a fi uzbek". Mă puteţi trage de mânecă: "Hei, dar atâţia români deştepţi, realizaţi, care ne fac cinste, atâţia olimpici români, studenţi la mari universităţi din lume, cum poţi să nu fii mândră?" Da, dar câţi se întorc? Voi vă mai întoarceţi? Cine sunt cei rămaşi, cei ce vor construi România de mâine, cea de care va trebui să fim mândri într-o zi? Vor avea aceşti români vreodată şansa de a intra în structurile politice, de a forma acea elită responsabilă după care tânjim de secole? Atâţia români dăruiţi, rămaşi să lupte pentru un viitor incert, sunt ei oare promovaţi, ascultaţi? Nu, ei sunt primele ţinte ale băşcăliei oficializate, condamnaţi la anonimat, ademeniţi cu prosperitatea ce va veni odată cu membria la Uniunea Europeană. Dacă într-o zi veţi hotărâ să vă întoarceţi, să puneţi umărul, să nu vă aşteptaţi la recunoştinţă ori acceptare. Prima reacţie în buna tradiţie românească va fi: "Ia uite şi la ăsta! Vine să se dea mare, să ne înveţe el pe noi!" Cu siguranţă îl mai ţineţi minte pe Raţiu, o figură unică în politica românească, un gentleman desăvârşit, un adevărat patriot. Şi el a căzut victimă (mai cu seamă papionul lui) băşcăliei româneşti; Coposu a îndurat şi el miştourile unui popor nerecunoscător, un erou care a murit înainte ca românii să aibă şansa de a-i săruta mâna şi a-i cere iertare.
Nu mai cred în refacerea morală a unei naţii ce şi-a refuzat renaşterea prin acceptarea cu laşitate a eşalonului doi ca elită: securişti transformaţi peste noapte în businessmen, activişti instalaţi confortabil în posturi create special pentru căpătuială. Nu mai cred într-un popor ce nu-şi apreciază valorile si îşi ignoră martirii, un popor naiv şi uşor manipulabil. Comunismul poate a făcut mai mult rău decât ne putem imagina, astfel că după eliberare tot ce ne-am dorit a fost doar un nou "tătuc"... atât şi nimic mai mult! Epurarea vieţii politice de reziduurile comuniste a fost imposibilă pentru că prea mulţi dintre noi am fost mânjiţi. Punctul 8 de la Timişoara, şansa noastră de a renaşte curaţi, a fost la vremea lui motiv de băşcălie, negat cu vehemenţă de o majoritate românească - nu extraterestră! Atunci cum vreţi să mai simt mândrie?
Iar atunci când românului i se umple inima de mândrie este pentru motive stupide: că Hagi a câştigat cu Galatasaray Cupa Turciei, că ne-am calificat la Eurovision, că Ramona Bădescu e mare vedeta în Italia...
Poate că ar fi timpul să nu ne mai privim în oglindă chipul comun, pe alocuri urâţit, şi să exclamăm patriotic: "Vai ce frumoşi şi grozavi suntem!" Poate că ar trebui să executăm un exerciţiu de luciditate, să ne vedem aşa cum suntem, să ne suflecăm mânecile şi să facem curăţenie în propria bătătură. Poate mai e speranţă...
Angela Daniela Ţapu
Comentarii