Este asa micut si slabut, imi zic privind copilul cu aere de barbat ce incear...

Este asa micut si slabut, imi zic privind copilul cu aere de barbat ce incearca sa impresioneze.
Isi baga mainile in buzunarul pantalonilor si, privindu-ma serios, zise:
- Ce sa-ti spun! Esti doar o balena si inca una handicapata si muritoare de foame.
- Vezi, zic eu fixandu-l cu privirea. Acum stiu si de ce te iubesc.
E doar un copil rasfatat caruia ii place sa fie tot timpul in centrul atentiei, chiar daca asta il face sa fie ridicol. E un tip inteligent, putin trecut de 20 de ani pe care soarta l-a aruncat in mijlocul junglei secolului XXI. Are o slabiciune pentru propria lui inteligenta si nu scapa nici un prilej de a demonstra cat este el de intelept.

Isi aprinse tigara, urmarind cu privirea nemiscata soarele ce disparea in spatele zgarie-norilor citadini.
Ochii, cu licarul ironic-amuzant, aveau o culoare frumoasa.
Dr. E. stranse zeflemitor din buze.
Era dezamagit ca ziua se sfarsise atat de repede. Isi intoarse privirile spre mine si zise pe un ton intepat:
- Ce te uiti asa ?
Zambetul lui mefistofelic incepuse sa ma streseze.
Indarjit, isi impreuna sprancenele si tonul vocii capata autoritate. Acest lucru era si mai stresant.
Il ascultam depanand povesti. Ii placea sa vorbeasca in rime si pot spune ca se descurca binisor. Pacat insa ca uneori lasa impresia unui dezechilibrat mintal. Sau poate era doar complexat de stilul de viata pe care era nevoit sa-l duca. Acesta era si motivul pentru care il acceptam in preajma mea, desi uneori era de-a dreptul insuportabil.
Acum spunea ceva despre luptatorii japonezi si despre onoarea samurailor. Nu intelegeam foarte bine daca vorbea despre sinucidere prin harachiri, asa cum se obisnuia, sau daca facea o aluzie subtila la intelect.
Cand a terminat, isi sterse obrazul spalat de o lacrima cu manseta camasii.
Era tarziu.
Noaptea isi intra in drepturi, iar pe trotuare nu mai eram decat noi.
Ochii i se aprinsera a speranta. Tacu o clipa cazut pe ganduri.
- Te-am dat gata, nu-i asa? ma intreba privindu-ma insistent. Sunt cel mai bun, iar tu stii.
Am clatinat afirmativ din cap, zambindu-i. Nu vroiam sa-l vad trist. Era pacat.
Imi zambi si el. Parea multumit.
Apoi se intoarse brusc, indepartandu-se fara a-si lua ramas bun.
Il priveam cum se indeparta, cu mainile in buzunare, fluierand in ritmul ultimului hit al lui Guta.
Apoi se opri, aplecandu-se si ridicand capacul canalului de pe strada pe care locuiam. Incepu sa coboare incet, fara sa se grabeasca, pana disparu de tot.

~ ~ ~