[img align=left]https://www.atheneum.ca/sites/test7.atheneum.ca/files/uploads/img44cd962c23796.jpg[/img]Ninge frământat la început de Decembrie...

Ninge cu vise în fuioare de argint, ninge cu speranţe pe la colţul pleoapelor, ninge cu încredere la încheieturile razelor...Ninge cu arome de gutui bine coapte şi brad împodobit...Ninge cu colinde şi oameni de zăpadă...

Ninge la mine în suflet şi mi-e bine. Chiar dacă doresc cu disperare să ningă şi afară, din păcate Vancouverul nu prea ne răsfaţă cu această bucurie, atât de simplă şi totuşi atât de îndrăgită.

Nu-mi rămâne atunci decât să închid ochii, să alung umbrele, temerile şi îndoielile şi să las să-mi ningă în suflet cu amintiri. Amintiri din Miercurea Ciuc, mica "Elveţie" a României, unde zăpada este la ea acasă, stăpână peste anotimpuri, timp de aproape 6 luni pe an. Îmi lipseşte puritatea, albeaţa şi strălucirea ei. Mă consolez cu imaginea munţilor din depărtare, ce încep să se îmbrace în haine de nea la miez de noapte târzie, încărcată cu stele de borangic.

Îmi place Decembrie! Este luna copilăriei. Este luna cadourilor, a voii bune, a miracolelor şi a minunăţiei de a exista. Începând cu noptea bătrânului Moş Nicolae, magica noapte în care îmi lustruiesc cu sârg ghetele, ştiind că, în zori, vor fi mai bogaţi cu un cadou, învelit în hârtie multicoloră şi emanând arome de iasomie proaspătă.

Urmează apoi febrilele pregătiri pentru Crăciun. Aprovizionări, mâncăruri care mai de care mai apetisante, de parcă toată lumea ar fi la un concurs gastronomic de talie naţională, împodobirea bradului, repatarea şi învăţarea colindelor, goana după cadouri pentu cei dragi. Se dau cep butoaielor de vin şi de ţuică, se scot cârnaţii şi şunca de la afumat, se frământă cozonacii aromaţi şi pufoşi ca şi zăpada de afară.

Aici însă e linişte! În zadar îmi lipesc fruntea de geamul rece al ferestrei. Nu se întamplă nimic extraordinar. Parcă vraja s-a destrămat sau parcă suntem în basmul cu "Prinţesa din pădurea adormită" în care nimic nu mişcă, totul este mort. Ce minunat ar fi ca tot zbuciumul, toată alergătura, pulsaţia şi forfota copiluţilor din timpul sărbătorii de Haloween să poată fi translatată în aceste momente! Ne-am simţi puţin mai acasă...

După miracolul naşterii Mântuitorului, urmează miracolul naşterii noului an. Din nou, alte pregătiri, altă agitaţie: se aleg ţinutele de gală, care mai de care mai elegante, se netezesc costumele şi cravatele de mătase, se pregătesc pantofii de lac şi apoi se dansează de mama focului, să sară praful şi scântei din podele. Este magina jocului, este sărbătoarea noastra de la cumpăna anilor, este momentul renaşterii şi al speranţelor, este miracolul sărutului iubitei, soţiei, logodnicei şi al dorinţei magice puse cu ochii închişi şi su sufletul deschis a zbor şi a renaştere, în speranţa că se va împlini în noul an.

Decembrie este luna bucuriei. A bucuriei copilăreşti. A bucuriei în suflete. Este luna mărinimiei, a omeniei şi dărniciei. Este timpul în care trebuie sa ne simţim mai bogaţi sufleteşte şi să ne gândim şi la cei care sunt mai săraci decât noi. Sunt case şi familii pentru care luna Decembrie este o povară, o lună a neputinţei şi a suferinţei, datorită imposibilităţii de a o transforma într-o sarbătoare. Şi ce este mai trist decât lacrima unui copil care descoperă cu uimire că la el bradul este stingher, trist şi gol, faţă de toţi brazii prietenilor lui de pe stradă, că la el vraja misteriosului Moş Crăciun s-a fărâmiţat, că trebuie să se maturizeze înaite de vreme?

Haideţi să nu distrugem paradisul copilăriei şi să dăm, cu dragoste şi dezinteres, din prea plinul nostru pentru cei care au sacul gol de sărbători!

Şi tot în Decembrie mai este şi Sărbătoarea Naţională a Neamului Romănesc. Asta pentru cei ce mai sunt, mai vor să fie şi mai simt româneşte. Pentru că, am aflat cu durere, cu uimire şi întristare ca mulţi, odată ajunşi aici, îşi reneagă şi îşi retează rădăcinile. Nu ştiu că cei fără de rădăcini sunt purtaţi de vânt, printr-o firească lege a naturii...

Este sărbătoarea tuturor românilor şi ar trebui să participăm cu toţii, cu trup, suflet, minte şi mai ales sentimente la împlinirea şi celebrarea ei aşa cum se cuvine. Dar iaraşi am aflat, cu aceeaşi uimire mută şi neputinţă de a înţelege, că şi aici primează tot interesele. Nu patriotismul, nu "sentimentul românesc al fiinţei" cum îi plăcea lui Noica să spună şi să creadă că există în inima tuturor românilor, ci meschinele şi măruntele interese personale, de grup sau de instituţie. Asta ne defineşte: interesele, acapararea sferei de influenţă, înghioltirile, piedicile, ideea de "lasă-mă să te las" sau ""să moară şi capra vecinului"...Şi stau şi mă întreb că poate este natural să se "întâmple" aşa, pentru că prea recunosc aici multe din caracteristicile şi dominantele sufleteşti ale modernilor români parveniţi.

Şi nu-mi mai rămâne nimic altceva de făcut decât sa închid ochii, să înghit în sec, a amărăciune şi întristare, să alung gândurile şi ideile negative şi...să mă rog! Să mă rog şi să visez că sunt acasă şi că ninge, ninge mult şi adânc, ninge cu colinde şi cu aripi de înger, ninge cu vise şi cu speranţe...

Ninge...

LA MULŢI ANI!

Sebastian Stoica
Vancouver - Decembrie 2002