Punct ochit...

Punct ochit...

Fiecare dintre noi ia cel puţin o dată pe an o hotărâre de a-şi schimba felul de viaţă pe ici pe colo, poate ca alţii iau câte o hotărâre de felul acesta chiar săptămânal, şi este lăudabil, de ce să nu recunoaştem. Intrebarea care se pune însă este câte din aceste hotărâri sunt respectate si duse la îndeplinire? Puţine cred, spun asta din experienţă personală. Fiecare am auzit sau am văzut sălile de sport la început de an: pline ochi de cei cu proaspete rezoluţii de a-şi îmbunătăţi condiţia fizică. La câteva luni dupa aceea rămân doar jumătate. Ce le lipseşte celor care renunţă? Autodisciplina. Dacă ne analizăm puţin, vom vedea că multe din hotărârile de a ne schimba viaţa în mai bine au rămas undeva în urmă şi poate doar câte o ironie fină le mai aduce în discuţie. Nu că ne-am fi schimbat şi suntem aproape perfecţi, pur şi simplu am renunţat la ele din lipsă de autodisciplină şi prea puţină voinţă.

Fără doar şi poate, suntem mai degrabă ascultători faţă de cineva străin, ne respectăm cuvântul dat cu mai multă usurinţă atunci când promitem altcuiva decât nouă înşine. Ne este ruşine să nu ne ţinem cuvântul dat, pentru că ne pasă de părerea celorlalţi despre noi. Faţă de noi înşine avem însă altfel de parametri pentru a ne ţine promisiunile, trecem mai uşor cu vederea 'scăpările' şi rezolvăm coflictul printr-o altă promisiune. Promisiune pe care avem şanse mari să o încălcăm pentru că deja suntem învăţaţi cu asta. Şi dacă nu suntem, devenim dupa câteva întâmplări de felul acesta. Şi lanţul slăbiciunilor continuă şi nemulţumirea noastră probabil creşte proporţional. Până când ne ajunge cuţitul la os şi punem capat tărăgănării pentru a face loc noului sine, decis să-şi poarte de grijă şi să îşi schimbe viaţa în bine.

Fie că e vorba despre renunţat la fumat, de citit câte o carte pe lună, de slăbit, de mers la sala de sport sau pur şi simplu despre plănuirea judicioasă a timpului personal, toate se pot rezolva în timp şi cu voinţă, dacă trecem peste cel mai important obstacol: lipsa de respect pentru promisiunile făcute nouă înşine. Cheia succesului stă în a ne evalua sincer performanţele: să avem curajul să recunoaştem dacă ne-am ţinut promisiunea sau nu. Nu e uşor să ne vedem aşa cum suntem de fapt - prea puţin perfecţi - dar la urma urmei asta deschide calea către mai bine. Atunci când cumpărăm un obiect, de la cele mai mici şi neînsemnate şi până la cele plătite cu bani grei, avem deosebită grijă să le întoarcem pe toate feţele, le studiem să nu aibă defecte. Care defecte sunt observate imediat şi ca urmare obiectul este respins. La fel cu cei din jur, le detectăm defectele imediat şi le propunem - direct sau nu, metode de corectare. Când vine vorba de propriul sine situaţia se schimbă, avem puţine defecte şi probabil şi acelea neînsemnate. Deodată devenim indulgenţi şi (mult prea) toleranţi.

Orice schimbare in viaţa personală necesită curaj şi autodisciplină. Şi pentru că e mai puţin probabil că ...autopedepsirea poate fi aplicată cu succes, merită încercată varianta pozitivă: recompensarea atunci când ne ţinem o promisiune. Fiecare avem puse deoparte (mental) mici atenţii pe care ne-ar place să le primim la un moment dat: o carte interesantă pe care am pus ochii şi parcă părea cam scumpă - dar nu pentru cine merită, nu? - un obiect de îmbrăcăminte, orice ne face să ne simţim recompensaţi pe măsura efortului făcut. Nu, asta nu înseamnă că vom deveni cheltuitori. Odată ce am deprins gustul autodisciplinei, suntem în masură să venim de hac oricărui obicei neplăcut - în acest caz cheltuirea banilor. In plus, faptul că putem controla felul în care ne trăim viaţa ne va da o altfel de recompensă - sentimentul că devenim aşa cum ne-am dorit şi că suntem în măsură să schimbăm ceea ce ne nemulţumeşte. O astfel de recompensă este fără îndoială mult mai valoroasă decât cea în obiecte la care am apelat la început doar pentru a ne da un mic avânt. Şi tot pentru un mic avânt atunci când parcă stăm pe loc cu schimbările în bine, o soluţie ar fi să spunem cuiva apropiat despre ceea ce vrem să realizăm şi să-i cerem să ne 'monitorizeze' progresul. Pentru că va trebui să dăm socoteală şi altcuiva decât nouă personal, avem şanse mai mari de reuşită. Pentru că nu ne place să ne arătăm lumii ca lipsiţi de voinţă şi pentru că, la urma urmei, dorim cu orice preţ să ne schimbăm in bine.

Daniela Ginta