[[wysiwyg_imageupload:157:]]

Cea mai amplă gramatică istorică a limbii române
Editura Polirom publică în premieră ciclul de prelegeri predat de Alexandru Philippide studenţilor de la Universitatea din Iaşi, timp de aproape 40 de ani (1895-1932), cu titlul: Istoria limbii române (ediţie cartonată, 720 de pagini).
mbii române este cea mai amplă gramatică istorică a limbii române, foarte densă în informaţii, cu interpretări adesea singulare ale faptelor de limbă şi cu concluzii originale.
Este diferită ca abordare şi concepţie, ca organizare şi ca mod de prezentare, atît faţă de lucrările de istoria limbii române elaborate de Ov. Densuşianu şi Al. Rosetti, cît şi faţă de Istoria limbii române aparţinînd lui G. Ivănescu. De altfel, G. Ivănescu, cel mai fidel şi devotat discipol al lui Philippide, a dezvoltat ideile şi soluţiile lingvistice ale magistrului său, preluîndu-le critic şi edificînd astfel o operă, la rîndul ei, foarte originală.
Despre editarea volumului.
Ediţia de faţă a fost elaborată, în mai multe etape, de G. Ivănescu, Carmen-Gabriela Pamfil şi Luminiţa Botoşineanu. Concepţia ediţiei urmează, cu adaptările cuvenite, modelul de editare a celebrului Cours de linguistique générale, iniţiat în 1916 de foşti studenţi ai lui Ferdinand de Saussure, pe baza notelor de curs.
De asemenea, au fost avute în vedere şi ediţiile conţinînd cursurile universitare ale lui Ov. Densuşianu şi G. Ibrăileanu realizate, în aceeaşi manieră, la noi. Pentru reconstituirea textului s-au folosit manuscrisul autograf al ultimelor două părţi ale cursului (Istoria sunetelor şi Istoria formelor), precum şi caietele unor foşti studenţi ai lui Philippide, din diferite perioade (Mihai Costăchescu, Iorgu Iordan, Ion Lăzărescu, Elvira Irimia, Virginia Ghibu, Lucia Pop, Haralamb Mihăescu, Diomid Strungaru).
Textul, amplu adnotat, este completat de Bibliografie, un Indice de autori şi un Indice de cuvinte, forme gramaticale, variante fonetice şi elemente derivative, rezumate în limbi străine de circulaţie (germană, engleză şi franceză) şi o Anexă în care au fost reproduse hărţi şi fotocopii după manuscrisul autograf al lui Philippide şi după caietele elevilor săi.
Alexandru Philippide (1859-1933), profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Catedra de Filologie Română, între anii 1893 şi 1933, membru al Academiei Române, este considerat fondatorul Şcolii lingvistice ieşene. A debutat cu lucrarea Încercări asupra stărei sociale a poporului român în trecut, Iaşi, 1881, teză de licenţă, susţinută în acelaşi an. Au urmat: Introducere în istoria limbei şi literaturei române, Iaşi, 1888, Principii de istoria limbii, Iaşi, 1894, Gramatică elementară a limbii române, Iaşi, 1897, Originea românilor, vol. I, Ce spun izvoarele istorice, vol. II, Ce spun limbile română şi albaneză, Iaşi, 1925, 1928.
Intre 1897 şi 1905 a redactat porţiunea A – dăzvăţ a Dicţionarului limbii române al Academiei (manuscris aflat la Biblioteca Filialei Iaşi a Academiei Române). În seria de studii şi articole: Idealuri (1891), Specialistul român (1900), Specialistul român. Contribuţie la istoria culturii româneşti din secolul al XIX-lea (1906-1907), Cum se apără specialistul român (1908), Dicţionarul Academiei sau basmul cucoşului roş (1908), Un specialist român la Lipsca (1909), Pseudoştiinţă contemporană (1911), Coincidenţe (1915), Prejudiţii (1916) etc., Philippide analizează direcţii şi metode de cercetare, curente şi doctrine lingvistice, filozofice sau literare, opere esenţiale filologice (în sens larg), pentru a semnala, adesea în termeni duri, erori, confuzii, incoerenţe, superficialitate şi inconsecvenţă. De-a lungul carierei didactice a predat cursuri de teoria limbii (Introducere în ştiinţa limbii şi Fiziologia sunetelor) şi de istoria limbii române.