Succesiune

Succesiune

Toată lumea îmi spune că ziua care a trecut îmi aparține în întregime.

Şi eu nu fac decît să adun pașii lăsați la vedere în jurul oului PRIMORDIAL . Locul din care Ancușa ieșea afară și se juca în față la nesfîrșit, sub ochii părinților atîrnînd înapoia perdelei AFUMATE din bucătărie .

Dar în SECVENȚA PREZENTĂ nu mai crede nimeni. In astfel de prsonaje. Piesa de pe afiș e cu totul alta . Umblam zilnic după aroma fetei, împrăștiată neasemuit în jurul meu.

Dar i-am văzut chipul foarte tîrziu, aproape pe întuneric .

O vreme în care frunzele moarte se amestecau cu cele vii ca niște viermi după ploaie .

Tot atunci madam Pistol ridica mîna rășchirată în sus afirmînd că pentru ea elevii erau doar niște numere . Se pare că nu avea un bărbat suficient .

Ancuța avea să se ridice în picioare cu număr cu tot , să părăsească banca nenorocită în care visa la tot felul și să o apuce pe un drum greu de înțeles .

Liceul se golea de viașă ca o cadă de baie la scoaterea dopului, după care nevăzutul avea să transforme împrejurimile în ceva nesigur.

Data următoare cînd aveam să deschid ușa, urma să ies pe străzile altei urbe.

Una așezată într-o căldare și cu un deal cu nume idiot în plin centru .

Eu urcasem către zidul maternității unde o presupusă nevastă îmi aducea pe lume un copil ipotetic.

Circulam înainte și înapoi prin ora două noaptea.

Nu știam ce se întîmpla în maternitate fiindcă un individ descheiat și soios venise să mă întrebe ce căutam acolo.

Ce mă, ai venit aci să te masturbezi?

Să presupunem că da.

Dar aș fi vrut și eu să îl văd pe cel care ar fi fost în stare de așa ceva tocmai acolo. Individului i-am întors spatele și m-am dat după o clădire sau două .

Perioada următoare nu am primit nici o veste.

Mi s-a cerut doar să fac o curățenie generală și să cumpăr flori multe  și roșii . Unde să fac ordinea și dezordinea ?

Cei de la celălalt capăt al firului puseseră receptorul jos.

Probabil că era artritic .

A trebuit să fac cinste la o sută de indivizi care mi se uitau în ochi și eu nu mai știam ce să le spun.

Uitasem prilejul la intrarea în neființă .

ßi nu trecusem încă prin durerile venirii pe lume a unei situații paradoxale .

De fapt nici măcar nu eram căsătorit. Mă uitam din cinci în cinci minute la degetul împricinat și nu îmi venea să cred că era gol de fiecare dată . Cea în cauză nu mai era Ancuța.

Fata aia care se mai juca în fața imaginației în clipele absente .

Eu îmi închipuiam că eram Vlad și că le scoteam ochii părinților ei doar să îi aud cerînd îndurare .

In scrierile sfinte trăseseră concluzia că aveam să o iau de nevastă și cercurile pe care le făceam în jurul ei se apropiau din ce în ce de zîmbetul firii .

Dar eram la o sută de metri de cel căzut și îl ocoleam cu o grijă perversă .

Amîndoi, chiar dacă nu vedeam pe nimeni la dreapta sau stînga.

Intre timp desființaseră gardul de sîrmă ghimpată din jurul unității militare.

Dar trebuie să ne ținem de o singură poveste.

Ca cea în care mi se spunea că dacă aveam să termin liceul, urma să devin maistru. In ziua de apoi.

Fata mai făcuse rost de ceva ani și privea tăcută către rîul care traversa orașul .

După care se urcă în autobuzul treisprezece.

Acolo, un individ abia TERMINASE DE MÎNCAT și îi rămăsese o bucățică între dinți.

Incepu să își sugă dinții cu zgomot ca să scape de nenorocire.

Ancuța auzi totul și începu să încerce și ea să își scoată o bucățică imaginară din același loc .

In apropierea cetățeanului.

cLIPELE se așterneau pe noi ca niște zăpezi și începeam să mă apropii de ea tot mai tare.

Iar ea să fugă tot mai încet.

Zidurile maternității începuseră să ne stea în preajmă.

Ne priveau cu ochi obosiți, știind bine ce avea să urmezze.

Avea să urmeze o mînă care să o înlănțuiască pe o alta.

Şi un nou anotimp.


Cenaclu Literar: