Ca într-un dans al iertării - (a şasea coloană)
Hotărât şi neliniştit ca o
ploaie de primăvară,
am pedalat pe bicicleta
copilăriei, veche şi ruginită,
obosită de drum şi de clipe
în oraşul de taină şi dor: Ruga.
Mergeam încordat pe alei
în zgomot de lacrimi trimise
spre cer, ofrandă şi dorinţă.
Lumânări la ferestre
mulţumeau nopţii,
lângă colaci cu iz de
smerenie şi spaţiu sacru.
Umbre ale privirilor
deznădăjduite se ridicau
deasupra bisericii închise,
ca într-un dans al iertării.
Încolţit de tulburare,
amorţit, încătuşat de
teama necunoscutului
împingeam bicicleta
spre marginea oraşului,
hrănit cu suspin şi rugăciune.
Doar eu sunt
pe alei, printre clădiri
căutând răspunsuri dincolo de
zidurile condamnate la tăcere.
Întorcându-mi privirea
am început să tremur
zâmbind. Plouă.
Lumânările s-au stins brusc
sub semeţia coloanei a şasea.
E duminică şi clopotele bat.
M-am trezit devreme.
Lăcrimez cu optimism.
Sufletul îşi serbează
renaşterea.
25 august 2012
Comentarii