Gabriel DRAGNEA

Privirea din Duminica Învierii

Atunci s-au hotărât pietrele să tacă...

Pașii noștri călcau tot mai nehotărât

Pe un pământ care tremura lăcrimând pe sub stânci

De unde nimeni nu-și putea potoli setea.

Ne ridicam brațele spre un cer fără nume

Strigând numele celor nenăscuți.

 

Și am deschis Cartea Amintirilor,

A trăirilor ce și-au cunoscut trupurile,

Gurile ce dezlegau tăcerile, plăcerile,

Vorbele ce nășteau ecou peste generații,

Ecoul lui VREAU, șoapta lui POT,

Un tot s-a clădit peste ani și surpat de neliniști.

Cenaclu Literar: 

Stai liniștit, don Quijote!

Seara trecută tremurai la telefon

Supărat că anul acesta

Ți-au fost furate două săptămâni

De toamnă lăsându-ți anotimpul

Fără parfum și culoare.

Ți-am spus să mai numeri o dată

Zilele și să îți amintești

Ce vise te-au cucerit...

Căror nopți le-ai stat alături

Păzindu-le liniștea!?

Ai continuat să crezi

Că mai trebuie să aștepți

În mijlocul drumului

Îmbrățișările trecătorilor.

Îmi pare rău că îți spun...

De două săptămâni

Tot ninge iar tu, nu vezi

Decât că plânge cerul

Cenaclu Literar: 

Sub pleoape-ngenuncheate

E-a doua oară când te naști timid

sub pleoapele mele

îngenuncheate în fața

nopții tulburătoare și tristă, mută

ca privirea zeilor, rănită

de timp și nemurire.

Abia acum simt cum

îmi cuprinzi în taină amintirile

cu toate brațele pe care

ți le-am dăruit de ziua nenașterii tale

din dor. Izvor de neliniști curge

de la sânul tău hrănind suflete

ce-și doresc să-ți simtă

fiorul renașterii din mine.

Cu tine mi-e teamă că mâine,

cândva, îmi vei pierde brațele

oferindu-mi în schimb

Cenaclu Literar: 

„Mi-e teamă de scriitorii obraznici” - interviu cu Alex. Ştefănescu, critic literar (n. 6 noiembrie 1947)

- Domnule Alex. Ştefănescu, sunteţi critic literar, redactor al revistei „România literară”, dar şi membru în juriul ce decide încotro se îndreaptă „Cartea Anului”. De ce tocmai „România literară” oferă acest premiu?

Cenaclu Literar: 

„Ultima mea carte va apărea la cinci ani după moarte” - interviu cu scriitorul Adrian Marino (5 septembrie 1921 - 17 martie 2005)

Cineva spunea la un moment dat că, dacă Adrian Marino ar fi fost autor doar al lucrărilor închinate lui Alexandru Macedonski, îşi merita cu prisosinţă locul de frunte între marii restauratori de valori literare incontestabile. Cel căruia îi datorăm în bună măsură cunoaşterea dimensiunilor celor adevărate ale personalităţii şi operei lui Macedonski este Adrian Marino”.

 

 

Cenaclu Literar: 

Însănătoşirea îngerilor - (a opta coloană)

La porţi bat neîncetat negustorii de suflete.

Dincolo de ziduri se aude Brahms.

Îngerii, căutându-şi paşii de odinioară

Se-mpiedică în aripile tot mai grele.

Nicio rugăciune nu-şi mai găseşte drumul

Către cerul alungat în uitare.

Oraşele se hrănesc cu vise de-o zi

Iar pleoapele amorţite

Refuză somnul nopţilor încă nefurate.

 

La porţi bat neîncetat negustorii de suflete.

Dincolo de ziduri se aude Mahler.

Îngerii au uitat cu ce se hrăneşte liniştea

Zburând haotic printre grădinile inodore

Cenaclu Literar: 

Acesta este oraşul... - (coloana a şaptea)

Dintr-odată mulţimea s-a potolit.

Strigătele lor se auzeau până în

Cetatea îngerilor aglomerată de

Conştiinţele încărcate ale oamenilor

Care şi-au alungat privirile

Senine. Ele desenau

Cerul  în serile de vară.

Mulţimea îşi rătăcise glasul

În jocul de lumini şi umbre

Ale coloanei a şaptea,

Ridicată din cenuşa vechiului

Turn al dorinţelor încătuşate

Ce îmblânzea noaptea răstignind

Şoaptele celor miraţi în

Necunoscutul clipei de tăcere.

Este singurul oraş care, încă

Cenaclu Literar: 

Ca într-un dans al iertării - (a şasea coloană)

Hotărât şi neliniştit ca o

ploaie de primăvară,

am pedalat pe bicicleta

copilăriei, veche şi ruginită,

obosită de drum şi de clipe

în oraşul de taină şi dor: Ruga.

Mergeam încordat pe alei

în zgomot de lacrimi trimise

spre cer, ofrandă şi dorinţă.

Lumânări la ferestre

mulţumeau nopţii,

lângă colaci cu iz de

smerenie şi spaţiu sacru.

Umbre ale privirilor

deznădăjduite se ridicau

deasupra bisericii închise,

ca într-un dans al iertării.

Încolţit de tulburare,

Cenaclu Literar: 

Noi, amintirile - (Coloana a cincea)

Amintirile vorbesc în şoaptă

Sub pietrele roase de timp,

Rămăşiţe ale templelor

Distruse de privirile

Îngerilor decăzuţi.

A cincea coloană încă tremură

Şubrezindu-şi fundaţia

În lacrimile oamenilor uitaţi

De dor şi de pasul către

Un mâine pierdut

În ceaţa deznădejdii.

Amintirile se renasc în şoaptă

În memoria aproape mută

A zidurilor amorţite

De linişte şi de mucegai.

Dar se aud strigătele

Neputinţei sfâşiate de dorinţa

De a trăi, dincolo de tăcere.

Cenaclu Literar: 

Aceeaşi Evă - lui A. -

Ţi-am doborât nevolnicia, Adame...

Cu o muşcătură de măr.

Acum simţi lumina cum îţi pătrunde

Trupul ce naşte frământări şi fiori

Răni şi trăiri ca-n nevăzuţi semizei

Acum poţi simţi şi tu durerea

Renaşterii mele în fiecare joc

De copii care imită glasul nevinovăţiei.

Mă bucur că pot fi sărutată

Sub fiecare pas, alergare spre mâine

De buzele pământului, buze de rouă...

Nouă sunt! Adevărata femeie care

A învăţat să plângă, îmbrăţişată de pleoape vii

Mii şi braţe sute, de bărbaţi nemişcaţi

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Gabriel DRAGNEA