De ce mi-e dor de pasul cândva

Rătăcit prin livezile Paradisului?

De ce simt gustul mărului pătat

De gânduri plimbate-n întuneric,

Muşcat sub privirile îngerilor

Parcă adormiţi în tranşeele dintre ceruri?

Aşa s-a născut culoarea păcatului

Între buzele tale ce şopteau amăgirea.

De ce mi-e dor de goliciunea trupului tău

Ce doar visul mi-l schiţează frânt

Noapte de noapte, ca o pedeapsă dulce

Pentru neascultare? Unde este jocul

Privirilor de duminică-seara

Când puneam nume florilor

Şi coloram zborul umbrelor?

Îţi regăsesc mirarea în fiecare măr

Ce-l primesc de la vânzătorii de iluzii.

Aşa s-a născut culoarea păcatului

Între buzele tale ce şopteau amăgirea.

De ce am uitat de pasul cândva

Rătăcit prin livezile Paradisului?

Când ne vom mai scălda trupurile

În ploile verii sub flori de cireş?

Şi acum, când îţi scriu, încă mai culeg

Fărâme de regret şi cânturi de iertare.

P.S.: Vreau să uit mirosul tău de mere...

Şi cum am născut culoarea păcatului

Între buzele tale ce şopteau amăgirea.

Nu mai sunt Adam,

Ci doar o amintire

Rătăcită prin livezile Paradisului.

30 octombrie 2012