Cuvinte neprihănite

 

Ce ești tu dacă nu o umbră ce aduci pe bucăți lumina?

 

…

 

Și când mâna mea va rugini,

cuvântul va rămâne răstignit printre conștiințele neprihănite;

atunci vei veni cu flori ce zâmbesc și fulgeră viață.

Parcă te văd; parcă te știu.

 

Acolo te chem să-ți urmezi zborul, cuvântul și inima.

Acolo, tot acolo.

 

Și repet: Iubirea și poezia sunt pentru oameni mari ce cresc mici.

Te binecuvântez clipă nebună. Acum și mâine.

 

Crește tu mică să pot urma mirosul pașilor tăi,

Să sune cuvântul de alamă și iubirea de argint. Crește-o tu.

 

Acum și aici timpul devine spațiu amăgit

Cu poli de căldură, cu roți ce scriu răbdarea cu literă mare,

Cu mine, înger decăzut, ce mi-am ars aripile în somnul de dimineață.

 

…

 

Tu ești printre acei arhangheli ce au urcat pe catargul putred

să vadă cum înger pe înger se sărută

pe coridoarele albe ce duc către sala de nuntă.

 

Dar la finalul serii, duelul a devenit pictură de biserică,

Și uite: sfinții vorbesc între ei. Unul spune: “pe zeii mei, oameni…

 

… alungați-vă, dar nu încetați să vă iubiți”.