Privește locul unde m-ai împuns

Privește locul unde m-ai împuns,

Privește ceasul pe care l-ai dat în spate;

Privește: ai picurat foc și acum fugi în grota ta de aur.

Ascultă: muzica pe care tu dansai cu soarele

ai transformat-o în vânt aprig de primăvară,

într-un zid - ți-am spus ieri – de fier, în locul podului de trandafiri.

Atinge acum locul în care tu m-ai sfințit cu privirea de argint,

locul în care m-ai crucificat de un nor lichid,

acolo unde, în spatele castelului cu îngeri fără aripi, ai tăcut.

Acum miroase trecutul. Așa-i că pare un pui de vultur,

pare o castană necoaptă, pare un melc ce merge cu spatele?

Știu. Acum știu: trecutul miroase a rădăcini ce stau agățate de cer.

Nu pleca. Încă un lucru.

Gustă tu acum balsamul scurs din podul ars de trandafiri.

așa-i că parcă nu e trecutul acela mieros din ceai de sunătoare verde,

parcă nu e râsul acela tăios de dulce de pe scările muzeului?

Privește, încă o dată, locul unde m-ai împuns.