Trimisului

Mi-aplec genunchiul gândului

în fața trimisului cu mâini flămânde,

cu inima cusută de un fir de cristal,

cu sufletul ținut în ghiveci de cactuși.

La poarta nepăzită de Uriel

așteaptă turme de oameni

și timpul, și astre

fără de păstor.

Las moștenire copiii,

cuvântul nespus,

vechiul apus și

cântul aerului de vară. Totul.

Trimisului cu ochi de origine divină.