Cu doamna Lucia Bunaciu, nepoata lui Iacob Mureşianu, răsfoim

Quote:

Familia Mureşeanu a descins din satul Rebrişoara, Maramureş. O parte s-a stabilit în judeţul Bistriţa Năsăud. De aici au plecat la studii teologice şi filozofice la Blaj verii primari, Iacob şi Andrei Mureşeanu. După terminarea studiilor au venit la Braşov. Activitatea poetică, jurnalistică şi muzicală prodigioasă a celor doi a fost continuată de Aurel Mureşeanu şi Iacob Mureşeanu jr.

Adrian Munteanu: Unde avea să se împlinească destinul lui Iacob Mureşeanu?
Lucia Bunaciu: Bunicul a stat la Năsăud un an, apoi a primit o invitaţie de la Blaj. Acolo l-a cunoscut pe avocatul Brânduşan, o personalitate în Blaj, foarte înstărit, cu o cancelarie care cuprindea mulţi avocaţi care pledau în toată Transilvania. În cancelaria lui, unul dintre stagiari a fost Iuliu Maniu. Avocatul avea o fată care urma să studieze pianul la Viena şi era încă elevă. Pe ea a cerut-o bunicul în căsătorie, dar Brânduşan nu i-a dat voie să se căsătorească decât după ce fata va termina şcoala, la 18 ani. În vederea acestei căsătorii a vrut Iacob Mureşeanu să vină la Blaj, pentru că altfel putea rămâne la Năsăud sau să vină la Braşov, unde tatăl lui era deja o personalitate, avea sprijinul lui Dima şi al negustorilor români. La Blaj, Iacob s-a căsătorit cu Otilia Brânduşan, care a fost bunica mea, şi a rămas acolo. Acesta nu a fost un drum fericit pentru el. Blajul era, aşa cum v-am spus, un oraş mic, cu preoţi mai mult sau mai puţin mărginiţi. Nu a existat o orchestră, nici măcar un cor cumsecade. Iacob spunea mai târziu că atunci când a ajuns el la Blaj, erau numai nişte lălăituri în catedrala mitropolitană. A fost destul de nemulţumit de orizontul îngust în mijlocul căruia trebuia să se desfăşoare, dar cu o familie foarte grea, cu opt copii, a rămas la Blaj. A vrut deseori să plece. A fost, spre exemplu, chemat la Bucureşti de către compozitorul Chiriac, care conducea corul "Carmen", ca până la sfârşit să rămână totuşi. Nici bunica n-a vrut să plece. Erau la Blaj parinţii, aşa că a făcut ce a putut. A reuşit să încropească o orchestră din elevii lui, dar asta pe parcurs şi cu o muncă titanică. Trebuia să îi înveţe şi instrument şi teorie. A fost totuşi celebru în vremea lui, pentru că toţi compozitorii ce au urmat i-au trecut prin mână, se duceau special la Blaj, indiferent că erau greco-catolici, protestanţi sau ortodocşi. Făceau liceul acolo special pentru muzică. Aşa au fost Tiberiu Brediceanu, Ghilem Şorban, Horia Pop, Domide şi mulţi alţii. Chiar fiii acestora au făcut la fel. Printre ei, Toduţă şi Jarda, care astăzi reprezintă capitole din muzica românească. Toţi au fost elevii lui Iacob Mureşeanu.

A.M.: Dar ceilalţi fii ?
Lucia Bunaciu: Ceilalţi fii au avut alte destine. Aurel Mureşeanu a facut dreptul la Viena, şi-a luat doctoratul şi a fost angajat într-o cancelarie a unui mare avocat, care i-a prevăzut un viitor strălucit; a fost un avocat deosebit de dotat. Dar tatăl lui, când a cumpărat Gazeta şi când a simţit că îmbătrâneşte, şi nu mai poate să conducă, l-a chemat acasă şi i-a spus că nu trebuie să rămână acolo, trebuie să vină acasă. Singurul care a rămas la Viena a fost Traian, dar a murit foarte tânăr, abia terminase. A fost un an sau doi ani cântăreţ la Burgtheater, apoi a murit de tuberculoză. Cel mai mare băiat, Iancu, a făcut Academia Comercială şi şi-a deschis o firmă de import-export împreună cu Perlea, tatăl tenorului Ionel Perlea, care avea o moşie mare în Ialomiţa. De acolo exportau vite şi lână, iar din Viena importau toate obiectele necesare care veneau şi de la Lipsca în Ţara Românească. Cu acest comerţ, Iancu a probat o altă calitate a Mureşenilor, aceea de a avea curaj financiar, de a fi dispuşi să investească. Dintr-o asemenea inverstiţie a venit însă un necaz. O diferenţă de bani, un joc nereuşit la bursă, l-a făcut să nu se mai întoarcă acasă, ci să plece în America de Sud. Acolo a studiat medicina şi a devenit medic homeopat.

A.M.: A avut aşadar spirit de aventurier, dar şi calităţi de a recupera şi de merge cu curaj mai departe.
Lucia Bunaciu: Într-adevăr, nu s-a lăsat. Ca medic a avut un succes foarte mare, a avut bani, şi-a construit case. Legătura cu el n-am mai ţinut-o, dar ştim asta pentru că prin anii 30-35 Aurel A. Mureşeanu, băiatul lui Aurel Mureşeanu, a primit de la ambasada din Buenos Aires o adresă în care se spunea că după Iancu Mureşeanu a rămas o avere foarte mare, dar că acolo are o femeie cu care trăia el şi care stăpâneşte totul. Familia din România era întrebată dacă are vreo pretenţie la moştenire, pentru că atunci s-ar fi vândut şi s-ar fi trimis banii în România. Numai că părinţii lui Iancu nu i-au iertat niciodată această plecare. Toţi urmaşii s-au întâlnit la o discuţie. Cei mai mulţi nici nu-l cunoşteau pe Iancu. În plus femeia aceea de acolo cred că a scris şi ea o scrisoare. Fapt este că s-a renunţat la orice pretenţie.

Cum vă spuneam, Traian a murit la Viena tânăr, Iacob era la Blaj, Aurel cu Gazeta la Braşov. Aurel a devenit apărător în procesul Memorandumului. Tatăl lui cumpărase, împreună cu Iacob, Fabrica de hârtie de la Zărneşti, ca să asigure hârtia pentru ziar, şi să nu fie la cheremul diferiţilor industriaşi. Aurel Mureseanu s-a căsătorit cu Elena Popovici. Prin ea şi prin familia Ciurcu suntem familii apropiate de familiile Puşcariu şi Dima. Nevasta lui Sextil Puşcariu a fost rudă cu a doua nevastă a lui Dima. Dintre fete, Sevastia, care s-a dus la Bucureşti, a fost, la un moment dat preşedinta Uniunii Femeilor Române, foarte apropiată de Maria Băiulescu. Ele au întreţinut o corespondenţă bogată şi au fost mereu împreună. Cu această uniune a femeilor, Sevastia a mers peste tot în ţară, acolo unde se organizau acţiuni feministe. Aşadar, a avut o bogată activitate filantropică. În primul război mondial a continuat această activitate în spitale. La rândul ei, Sevastia a avut patru copii, o fată şi trei baieţi. Toţi trei au studiat la Berlin, iar fata în Franţa.

A.M.: Aceasta în ceea ce priveşte ramura familiei care s-a stabilit la Bucureşti. Ce s-a întâmplat cu cealaltă fată a lui Iacob?
Lucia Bunaciu: Cealaltă fată, aceea care s-a căsătorit cu generalul Moise Groza, s-a stabilit la Brăila, acolo unde fusese trimis soţul ei.

A.M.: Să ne întoarcem la bunicul dumneavoastră, compozitorul Iacob Mureşeanu.
Lucia Bunaciu: El a avut opt copii, dintre care au trăit patru. Bunica mea a fost profesoară de pian, la Blaj, iar după moartea bunicului meu, a fost profesoară la Conservatorul din Cluj al cărui rector a fost Gheorghe Dima, care a şi angajat-o acolo. Din cei patru copii care au trăit, un băiat a făcut dreptul şi apoi a fost numit judecător la Seghedin. În timpul războiului a murit de gripă spaniolă, Toţi cei care au murit din această cauză atunci au fost băgaţi în gropi comune şi acoperiţi cu var, ca să nu se răspândească molima. Bunica mea nu l-a mai văzut niciodată. Bunicul meu, Iacob Mureşeanu, a murit în 1917, iar bunica mea a rămas cu un băiat, Iuliu Mureşeanu, care a făcut conservatorul la Torino şi în 1917 era pe front, cu mama mea, care era cea mai mare dintre fete, încă o fată, Sevastia şi cea mai mică, care avea numai şapte ani, Florica.

A.M.: Care a fost cauza morţii lui Iacob Mureşeanu?
Lucia Bunaciu: Bunicul a murit datorită faptului ca în 1917 intelectualii din Blaj au fost deportaţi, conform dispoziţiilor autorităţilor maghiare, pentru că se aşteptau să intre armata română, iar intelectualii constituiau un pericol. Pe bunicul meu l-au mutat la Beiuş. Au fost încărcaţi în vagoane de marfă, unde era foarte frig. Iacob Mureşeanu era un om delicat, slab şi mare fumător. A răcit pe acest drum, iar la Beiuş n-a mai putut să se ridice din pat. Acolo era şi Bella Bartok, şi când a auzit că a venit compozitorul Mureşeanu, a venit la el să-l vadă şi să-i vorbească. Bunicul nu s-a mai putut mişca şi, după ce s-a întors la Blaj, a şi murit.

A.M.: Ce a făcut în acest caz bunica? Nu cred că avea multe posibilităţi de a se întreţine.
Lucia Bunaciu: Bunica mea era destul de tânără, avea puţin peste 40 de ani. Nu a primit pensie. În 1918, când s-a făcut România Mare, a vândut casa din Blaj, s-a mutat la Cluj şi a fost profesoară la Conservator până la pensie. Fetele ei s-au măritat, după 1920. Şi mama şi mătuşa mea. Unchiul meu s-a întors şi el de la Torino şi a fost numit profesor la Turda, iar cea mai mică fată era încă la liceu, după care a făcut facultatea şi a fost profesoară de limbă franceză. Pentru că salariul bunicii, la Conservator, era destul de mic şi trebuia să întreţină patru copii, Iuliu Maniu, ajuns la putere, a propus în Parlament şi s-a votat o pensie viageră substanţială, cu care a reuşit să se descurce destul de bine.

A.M.: E momentul acum să ne vorbiţi despre mama dumneavoastră, fiica lui Iacob Mureşeanu.
Lucia Bunaciu: Mama mea era cea mai talentată la muzică dintre toţi copiii. Cel puţin aşa spunea bunicul. De la patru ani a cântat la pian. Pentru că în Blaj nu era şcoală de fete, ci numai şcoală normală, şi ea şi sora ei au fost trimise la Sibiu, la Ursuline. Ele aveau un liceu la care făcuse şi bunica mea înainte de a pleca la Viena. La Ursuline a avut mama în mod special educaţie de pianistă. După ce a terminat, a dat mai multe concerte. La Braşov a fost invitată de Gheorghe Dima şi a cântat în sala Reduta, acolo unde fusese şi Eminescu cu trupa de teatru a lui Pascaly. Spunea mama că la sfârşitul concertului, Dima a venit şi i-a oferit un buchet de trandafiri galbeni. Apoi mama a făcut un tur de concerte în ţară. A fost la Craiova, la Bucureşti şi de multe ori la Sinaia, la Peleş. Mama a cantat cu George Enescu, încă înainte de primul razboi mondial, la Bucureşti. Enescu era şi el atunci tânăr. Cântau amândoi în seratele muzicale ale reginei Carmen Silva. La Peleş cânta destul de des, pentru că acolo avea Moise Groza o vilă străjuită la intrare de două obuze aduse de el în 1877. Şi acum se află acolo. Pe urmă mama s-a căsătorit şi a avut copii. Tatăl meu a fost medic. Tocmai acum am găsit o scrisoare trimisă de la Darniţa, unde a fost făcut prizonier de către ruşi. El trimite scrisoarea părinţilor şi le împărtăşeşte părerea lui de rău că acolo nu există un spital şi nu are unde lucra. În 1917 a fost voluntar în armata română sub comanda lui Pompiliu Nistor, un alt braşovean. După război tata a fost numit medic la Petca, lângă Arad, acolo unde m-am născut eu. De acolo părinţii mei s-au mutat la Cluj, unde era bunica.

a consemnat Adrian MUNTEANU
(Va urma)