Iubire, lasă-mă să-ți mângâi fruntea...

Autor: Claudia Bota  

Iubire, lasă-mă să-ți mângâi fruntea.

Gândurile tale mă dor, departe fiind. 

La steaua fără număr adorm

și- n inimă străbate atâta lumină, 

prin cerul neîmblânzit ce ne poartă 

viața aceasta răscolită, 

griji după griji, 

dureri și suferinți.

Te duci și nu știi că mâine, 

mâine nu va mai fi.

Această clipă plină de iubire, 

plămădită din sete, atâta sete de viață!

Iubire, lasă-mă să-ți mângăi fruntea. 

Nu vezi că timpul zboară prea repede 

prin arcuirile vieții ce răzbate între noi?

Puterea inimii mele ne-ndreaptă, 

ascultând glasul cântecului tainic.

Deși ești atât de departe, 

cum aș putea să luminez calea ta?

[[wysiwyg_imageupload:399:]]