Miturile cosmogonice ale popoarelor lumii vorbesc despre patru elemente esenţiale din care s-a clădit universul: focul, apa, aerul, pământul. In opoziţie cu focul, apa este un element feminin puternic, simbolizînd rodnicia în mai toate culturile tradiţionale. Dar, în aceeaşi măsură ca şi focul, apa este element purificator, este apă vie, care ne poate reda viaţa, apă sfântă, care ne curăţă şi ne sfinţeşte, este apa care ne botează, este apa cu care crenguţa de busuioc din mâna preotului ne stropeşte şi ne face să ne simţim mai curaţi, este apa care sfinţeşte locurile, este apa din potopul biblic, trimisă din Cer pentru a curăţa mizeriile de pe pământ. Apa e simbolul materiei prime, al stihiei regenerării şi al izvorului vieţii. E arhetipul tuturor legăturilor, un liant universal, dar şi un element care separă şi dizolvă. E şi un simbol al inconstanţei şi perisabilităţii formelor şi al scurgerii neîncetate a timpului. Se opune lumii minerale: apa trece, pietrele rămîn. Apa este o stihie a vieţii şi a morţii deopotrivă. Apă vie - apă moartă, lumea neîncepută şi nesfârşită a basmului. Încă de pe vremea poveştilor, copii fiind, am auzit despre apa moartă (în mitologia românească ea are proprietăţi de magie terapeutică), cu care trupul eroului solar, tăiat în bucăţi de paloşul neiertător al vre-unui zmeu sau balaur, putea fi reconstituit mădular cu mădular şi lipit printr-o ciudată sutură chirurgicală. Apoi venea şi rândul apei vii, pentru ca numai ea putea reda viaţa trupului neînsufleţit. Apa vie se află în relaţie de complementaritate absolută cu Apa Moartă. In basmele româneşti, apa vie se găseşte de obicei în locuri inaccesibile, „unde se bat munţii în capete", şi aducerea ei este o sarcină exterm de grea, deoarece aceşti munţi se odihnesc numai la amiază sau de câteva ori pe zi, pentru un timp foarte scurt, când se poate lua apă.

Apa curată a unei fântâni, luată înainte de răsăritul soarelui, făcea parte din categoria „apei neîncepute", bună pentru toate riturile de purificare, de izgonire a duhurilor rele şi de vindecare a bolilor. În apa neacoperită, stătută, se poate cubări cu uşurinţă Necuratul, de aceea apa trebuie păstrată acoperită, iar dacă nu mai e proaspătă se cere a fi aruncată. Apa sfinţită la biserică devine pură şi miraculoasă, un antidot universal, folosit în multiple cazuri de primejdii diferite. Proprietăţi magice are şi apa luată din anumite râuri sau lacuri, la un moment bine determinat, de exemplu în ajunul Bobotezei sau al Sânzienelor (mai sunt şi alte sărbători), la miezul nopţii, în zorii timpurii ai zilei etc. In majoritatea riturilor însă, apa se cere a fi luată la răsăritul soarelui, pentru că dimineaţa este o metaforă a primăverii care trezeşte totul la viaţă şi ea îi izgoneşte pe demonii Întunericului. Legătura apei cu focul, folosită adeseori în descântece şi în deochi (în apa neîncepută se sting trei sau nouă - adică de trei ori câte trei - bucăţi de jar în timpul rostirii unei incantaţii specifice) este simbolizată la nivel ceresc, divin, de ploaie şi trăsnet. Ca să fii ferit de trăsnet, trebuia să te speli pe faţă cu apă neîncepută, pusă într-un vas de argint împreună cu o monedă de aur.

Din categoria riturilor pentru rodnicia pământului şi pentru alungarea secetei, în care stropitul cu apă invocă insăşi căderea apei ca pe un dar ceresc, cunoscutul dans al paparudelor, executat de tinere fecioare în aşteptarea ploii, în timpul secetei, e întâlnit şi în obiceiurile slavilor (din răsărit şi apus) şi ale germanilor. In diverse colţuri ale Rusiei, ca să alunge seceta, stăpâna casei aduce în zorii zilei apă neîncepută de la nouă fântâni, în care presară cenuşă adunată din şapte sobe: în acest amestec este scăldat un prunc, iar apa e apoi aruncată pe ogor. Apa este prezentă şi în diverse practici ale ghicitului, unde serveşte drept oglindă în care se arată chipul iubitului sau al viitorului soţ, sau în farmece şi în descântece, unde funcţionează ca un agent magic. În alt mare rit de trecere, nunta, mireasa era şi ea stropită cu apă, de cum intra în curtea socrilor, pentru a fi harnică, sănătoasă şi pentru a rodi mulţi prunci.

Puterea de purificare a apei din natură ajunge la apogeul ei primăvara, când zăpezile se topesc, ploile sunt bogate şi pământul întreg e primenit şi spălat cu apă vie. La cehi, apa luată din izvor în zorii vinerei mari e numită „apă tăcută" şi e considerată a fi benefică în vindecarea multor boli. În Germania, apa luată în prima zi de Paşte din râu sau din lac, la răsăritul soarelui, nu îşi pierde prospeţimea tot anul, îţi dă tinereţe când te speli cu ea şi e bună pentru a stropi cu ea animalele. În mai multe zone (şi în România) este cunoscut obiceiul de a stropi totul cu apă neîncepută în a doua zi de Paşte, cu aceleaşi dorinţe de rodnicie şi bunăstare. Prin curgerea ei, apa ne spală de boli şi păcate, de aceea, apa luată de la izvor cu scopul de a fi folosită la vindecarea unei boli, se adună într-un vas în sensul curgerii ei şi nu altfel.

Am scris despre puterea apei de a spori rodul, despre puterea apei de a vindeca diverse boli sau de a dărui frumuseţe, dar nu am pomenit nimic încă despre puterea magică a apei vii de a dărui înţelepciune şi puteri miraculoase de a vedea trecutul, prezentul şi viitorul. În multe basme se pomeneşte şi despre această putere, cel care bea apă vie va fi de îndată dăruit cu prevederea viitorului şi cu alte puteri, pe care nu le are omul de rând. De obicei această apă e cea pe care o beau zeii însăşi, dar credinţe populare arată că la anumite cotituri ale vremii, ştiute numai de iniţiaţi, apele râurilor se prefac în vin, nectar sau apă vie pentru un timp bine limitat. Mă întreb dacă oamenii secolului XXI n-ar trebui să revină la a preţui ceea ce străbunii noştri ştiau despre legile nescrise ale vieţii, pentru că nouă, iată, ni s-a prelins printre degete puterea magică a apei.