Festivalul Românesc din Vancouver - Ediţia III
Festivalul Românesc din Vancouver - Ediţia III
La cea de-a 3-a Ediţie, Festivalul Românesc din British Columbia, arată clar că simţirea românească se face prezentă din plin în domeniul artei. Poate că acest Festival nu acoperă toate domeniile artei, dar cu siguranţă românii din British Columbia au început să scoată la iveală talentul moştenit din creşterea primită acasă, în mijlocul familiei de români.
Centrul Comunitar Românesc - Romanian Community Centre (RCC) devine o gazdă primitoare în aceste momente atât pentru cei care vor să participe în mod direct la acest festival cât şi pentru cei ce participă în mod indirect, cumpărând biletele de intrare, făcând astfel posibilă desfăşurarea acestui important eveniment.
Având loc la Teatrul „Massey" din New Westminster, Festivalul a început prin a-şi deschide holul plin cu „stand-urile" românilor care au diferite „business-uri" şi care bucuroşi şi primitori se pun la dispoziţia celor ce sunt interesaţi. Expoziţia de picturi a atras privirile prin formele şi culorile ce se perindau în sala în care-au fost expuse, sala aflată chiar lângă holul cel mare având şi un cafe-bar la intrare. Deci, cu o cafea şi un „donut", sau „hot-dog" în mână, cei interesaţi s-au plimbat admirând lucrările de pictură ale lui Nick Sava şi Hajni Yosifov. Festivalul arată acest an, la această a 3-a ediţie, că românului îi place să scrie, având o deschidere de carte: „Floarea Fântânilor Pierdute" de Preot Dr. Dumitru Ichim, prezentarea peripeţiilor lui Păcală: „În care Păcală" scrisă de Nicu Sabău ... dar mai ales revista, care de la prima ei apariţie în Aprilie 2001 şi până astăzi prezintă pe cei talentaţi şi cu suflet de român ce-şi pun timpul la dispoziţia cititorilor avizi de noutăţi româneşti şi de manifestările vibraţiilor sufleteşti: Atheneum. Nu avea cum să lipsească şi televiziunea română din Vancouver: şerpuind printre mulţimea de români, încercând să ia un interviu când la unu' când la altu', Eastern European Television, a înregistrat, pentru o emisiune viitoare, feţele pline de curiozitate, bucurie, satisfacţie sau uimire.
Uşile se deschid! Începe momentul aşteptat! Intrând în sala de spectacol a Teatrului Massey, ai senzaţia de misterios: ceva deosebit se va întâmpla! Sala prin însăşi forma ei te obligă să priveşti spre scenă. Cortina închisă te face să-ţi imaginezi tot felul de scenarii în spatele ei. Am vrut întâi să intru în sală, să simt pulsul, să respir din curiozitatea, nerăbdarea dar mai ales emoţia Spectatorului. Da! Nu numai cel ce iese pe scenă are emoţii, ci şi cel ce intră în sală, care-şi dă haina jos liniştit (în aparenţă), care se aşează zâmbind în scaun cautându-i comfortabilitatea, şi care tresare la prima bătaie de gong. Şi cum să nu tresară când la acest Festival, acest Spectator poate fi mama, tata, soţia, soţul, copilul, ruda apropiată a celui ce iese pe scenă: cu atât mai mult există emoţia începerii spectacolului.
Primele cuvinte ale imnurilor (cel canadian si cel romanesc) s-au aşternut asupra emoţiilor tuturor: spectatori, interpreţi şi a celor care au lucrat pentru a face acest spectacol posibil: Radu Gavrilovitz şi toţi inimoşii care şi-au oferit timpul şi calităţile personale. V-aţi gândit vreodată câtă emoţie are omul care a bătut cuiul în piesa de lemn ce reprezintă o scenografie?! Da, şi el are emoţie! ... este poate prima dată când participă la aşa ceva, şi a venit fără să ceară, ci doar să ofere ... să ofere o inimă de român care bate la mulţi kilometri de ţara în care s-a născut. Poarta Sărutului în marime naturală (poate 2 cm. mai mare), prezentă pe scenă ca o dovadă că suntem români, a reprezentat diferite noţiuni: pentru Nick Sava, care a pictat-o cu-atâta minuţiozitate, una din operele lui; pentru cel care a pus împreună toate părţile, ridicând-o pe scenă, tot opera lui; pentru regizor şi interpreţi, locul prin care trebuie intrat pe scenă; pentru spectator, una din mândriile poporului român: „Poarta Sărutului" de Constantin Brâncuşi.
Dupa cuvântarea domnului Liviu Maior, Ambasador al României în Canada, inimile tuturor au început să bată la unison. Primele ritmuri de chitară urmate de cuvintele cântecului „Clopotul Reîntregirii" interpretat de Gelu Pop, a creat un pact între cei din sală şi cei nerăbdători din culise. Fiecare din interpreţi, stăpânindu-şi ritmul nebun al inimii, a ieşit conştient de valoarea momentului, etalându-şi talentul şi valoarea muncii depuse. Astfel în prima parte, foarte echilibrată de altfel, conduşi de-a lungul spectacolului de prezentatorii Mihaela Beşchea şi Cristi Armeanu, au ieşit pe scenă Aida Boieşan, Dan Maret, Diana Prejmerean, surorile Andreea şi Ioana Ştefanovici, Silviu Popescu, Mălina Hapchina, Ana Maria Soet, Ligia Oancea, iar în final Corul „Crescendo" condus de Cătălin Ursu. Cum să nu-ţi încânţi sufletul în faţa acestei pleiade de artişti tineri care, cu toate că trăiesc într-o altă cultură, îşi păstrează vie simţirea vibraţiilor româneşti!? Cum să nu admiri munca coriştilor „Crescendo", care timp de 5 ani muncesc asiduu pentru a avea o interpretare la un nivel atât de profesional sub bagheta lui Cătălin Ursu, dăruit cu tot sufletul acestei forme apreciate de înterpretare!? Dovadă că în luna noiembrie a acestui an, corul „Crescendo" a devenit membru al Federaţiei de Coruri din British Columbia. Aplauzele spectatorilor, la fiecare din aceste momente, au facut aprecierea valorii definite de interpreţi.
Al doilea spectacol, început de „micuţele" eleve la clasa de gimnastică ritmică a Danielei Voinescu, a adus un nou gust în aşteptarea celor din sală. Diferit ca gen, al doilea spectacol aduce de la Victoria pe cel ce este unul din pionerii muzicii folk româneşti, Constantin Moteş, amintindu-ne la mulţi de anii în care cântam acest gen de cântece adunaţi în jurul unui foc de tabară, în drumeţii, în spectacolele de demult, sau la petrecerile prieteneşti. Umorul nu avea cum să nu-şi facă prezenţa, iar de această dată textul lui Alexandru Andy, „Snobul", a fost interpretat de Marian Horeangă. Grupul „De'Acasă", înfiinţat anul trecut, a adus odată cu tinereţea şi voioşia celor trei cavaleri ai muzicii uşoare româneşti, Marian Ghioda, Laurenţiu Armani şi Florin Bălan, ritmurile care au umplut de plăcere inimile celor prezenti. Cornelia şi Adrian Demian, invitaţi din Dallas, USA, au arătat că această manifestare românească în British Columbia, este deschisă tuturor românilor de pretutindeni. Interpretarea suitei de dansuri româneşti la două viori, compusa de Bela Bartok, a scos în faţă nu numai talentul celor doi dar şi valoarea ritmurilor româneşti în muzica clasică. Românii din Lower Mainland nu au numai calităţi artistice dar şi sportive. Romeo Boar a prezentat echipa de fotbal (soccer) care după o muncă asiduă au reuşit să se facă prezenţi în Greater Vancouver Senior Soccer League (Liga Seniorilor din Greater Vancouver). Grupul „Primii Zori", alcătuit din Felicia Costea, Dan Petrulian, Laurenţiu Armani, Cătălin Codrescu şi Radu Gavrilovitz, a încântat spectatorii purtându-i într-o călătorie muzicală pe ritmurile muzicii tinere româneşti reuşind ca întotdeauna să-şi alăture pulsul sălii. Nu mică a fost surpriza spectatorilor când Sorin Rotaru şi Remus Trif, din grupul „Rapsodia", au interpretat două melodii la acordeon şi chitară, încât plăcut impresionaţi de calitatea muzicală nu s-au lăsat pină nu i-a întors pe cei doi să mai cânte odată. Şi fiindcă tot se intrase în atmosfera muzicii folclorice româneşti, după cei doi, Felicia Costea a arătat cu certitudine că oriunde am merge, la orice capăt de lume, cântecele populare auzite încă din copilărie ne umplu sufletele de bucurie. Şi ca momentul folcloric să se încheie armonios, grupul de dansuri populare „Mioriţa", condus de Leo Străjescu, a făcut nu numai parada frumoaselor costume populare dar a şi etalat o simbioză de dansuri populare care aproape a ridicat spectatorii din scaunele lor. Toată această suită de culori artistice a fost prezentată cu dăruire şi plăcere de Diana Prejmerean, Ioana Ştefanovici, Romeo Boar si Viorel Dumitriu, iar în încheiere mare le-a fost bucuria de a invita în scenă pe Ducu Bertzi şi Florian Pitiş, invitaţii de seamă ai acestui Festival. Vă puteţi imagina, fără a vă spune, plăcerea publicului de a-i asculta cântând sau recitând pe cei care de atâţia ani fac cinste simţirii româneşti pe orice scenă, de la orice capăt de lume. Farmecul valorii lor profesionale şi experienţa scenică a accentuat, în sala teatrului „Massey", în seara zilei de 29 Decembrie 2003, spiritul artistic pe care românul îl poartă în suflet până la moarte. Când Radu Gavrilovitz şi o mare parte din interpreţi, după aproape 6 ore de spectacol, au dăruit lui Florian Pitiş un simbol al recunoştinţei cu ocazia împlinirii a 60 ani de la naştere, emoţia artistului român a fost însoţită de tradiţionala cântare „La Mulţi Ani!", publicul s-a ridicat ân picioare aplaudând şi cântând împreună cu cei de pe scenă. A fost un moment de neuitat pentru toţi cei prezenţi, dar mai ales pentru emoţia sufletească arătată lui Florian Pitiş.
Toţi, la unison, au cântat la final „Hora Unirii", în timp ce baloane colorate cădeau umplând scena.
Felicitări Centrului Comunitar Românesc din British Columbia pentru reuşita celei de-a 3-a ediţie a Festivalului Românesc!
Marian Horeangă
Comentarii