Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Marko Bela, împlineşte pe 8 septembrie 55 de ani. Cu acest prilej, Marko Bela a acordat un interviu Agenţiei ROMPRES, în care vorbeşte despre rolul UDMR, dar şi despre copilăria sa, activitatea literară, hobby-uri.

ROMPRES: Domnule preşedinte, sunteţi în pragul aniversării unei vârste rotunde - 55 de ani. Poate fi un moment al bilanţului. Aş vrea să-l întreb pe scriitorul Marko Bela ce l-a determinat să intre în politică?
Marko Bela: Noi, intelectualii maghiari, am fost privaţi, înainte de 1989, de orice posibilitate de a influenţa soarta propriei noastre comunităţi. Acelaşi lucru, probabil, este valabil şi pentru foarte mulţi intelectuali români. De aceea, imediat când ni s-a deschis această posibilitate, prima noastră acţiune a fost înfiinţarea unei formaţiuni politice de reprezentare a comunităţii maghiare din România. Eu am fost printre fondatori. La vremea respectivă, foarte mulţi intelectuali, artişti, scriitori s-au implicat în înfiinţarea acestei Uniuni Democrate Maghiare din România. Eu însumi am afirmat, la vremea respectivă - şi am făcut foarte multe declaraţii în acest sens - că, de fapt, e un angajament provizoriu, că numai pentru o scurtă perioadă mi-am părăsit menirea iniţială, de scriitor, şi după ce lucrurile se vor închega mă voi întoarce la profesia de redactor şi de scriitor.
În ultima vreme nu mai fac astfel de declaraţii, fiindcă observ că nu reuşesc să-mi respect propriul angajament, ceea ce presupune că totuşi am avut satisfacţii în politică. Aşa şi este. După părerea mea, noi cei din UDMR am realizat, în acest deceniu şi jumătate, foarte multe lucruri importante. Am înfiinţat o organizaţie puternică, ce a reuşit nu numai să se menţină în viaţa politică românească, dar şi să influenţeze, la urma urmei, soarta ţării şi a propriei noastre comunităţi. Am fost de două ori într-o coaliţie guvernamentală, am schimbat cadrul legislativ şi instituţional privind condiţia de minoritar, dar, în acelaşi timp, am şi nemulţumiri. Avansăm mult mai încet decât aş fi sperat. Totuşi, eu mă consider în continuare un scriitor sau un poet, şi nu un politician de profesie.

ROMPRES: Domnule preşedinte, cum vedeţi viitorul UDMR într-o Românie care va fi membră a Uniunii Europene?
Marko Bela: Foarte mulţi mizează pe dispariţia reprezentanţilor etnici. Şi aici nu e vorba de organizaţiile celorlaltor minorităţi, ci de UDMR, care, dintr-un anumit punct de vedere, recunosc acest lucru, deranjează. Foarte mulţi nici nu înţeleg cum funcţionăm noi, cu mai multe doctrine în aceeaşi formaţiune, compatibili câteodată şi cu stânga, şi cu dreapta. De aceea, unii ar vrea o altă formulă, unde politicienii maghiari să se încadreze în partidele româneşti, fiecare după doctrina pe care o adoptă.
Eu zic că acest lucru nu se va întâmpla în curând şi, pentru a avea loc o astfel de schimbare a vieţii politice româneşti, ar fi nevoie de o situaţie când, pentru comunitatea maghiară, problemele legate de identitate ar fi deja rezolvate sau nu ar mai avea o importanţă prea mare. Or, în pofida tuturor aparenţelor, nu e aşa şi probabil că nici în viitor nu va fi aşa, fiindcă relaţiile interetnice întotdeauna vor ridica noi şi noi probleme şi acelea vor trebui rezolvate.
Dacă în Parlamentul Românei prezenţa unei astfel de formaţiuni va avea o importanţă mai mică peste un deceniu sau două decenii, acest lucru este posibil, fiindcă, eventual, instrumentele politice pentru rezolvarea acestor probleme nu vor fi atât de importante ca astăzi. Dar că o comunitate etnică puternică, aşa cum este cea maghiară în România, va avea nevoie, în continuare, de o reprezentare a intereselor printr-o formaţiune, printr-o organizaţie - pentru mine, acest lucru este cert.

ROMPRES: Aţi spus că vă consideraţi mai mult scriitor, poet, decât politician. Ce scriitori aţi citit cu cea mai mare plăcere, care dintre ei v-au îndemnat să urmaţi acelaşi drum?
Marko Bela: Trebuie să vă spun că şi la şcoală m-au deranjat cel mai mult întrebările care s-au referit la preferinţele mele. Aproape că m-am blocat atunci când am fost întrebat care este scriitorul meu preferat, care este artistul meu preferat, pictorul sau compozitorul. În continuare există astfel de întrebări. Am fost pus să scriu mici extemporale pe astfel de teme. Eu întotdeauna am fost deranjat de asemenea întrebări. Nu am avut preferinţe.
Consider că în literatură am ajuns să apreciez un spectru foarte larg, poezia bună sau proza de valoare. Oricum, şi pe mine ca şi pe alţi scriitori maghiari ne-a influenţat propria noastră literatură - înaintaşii noştri, poeţi şi scriitori, care întotdeauna s-au implicat în viaţa obştei. În general, scriitorul, sau poetul, sau artistul maghiar este caracterizat de ideea implicării. Arhetipul ar fi, din acest punct de vedere, poetul Petofi Sandor, care a fost revoluţionar, a murit pe câmpul de luptă. Cultura maghiară a pierdut foarte mult prin moartea acestui tânăr poet genial. Ceea ce vreau să spun este că în cultura maghiară există acest tip de implicare şi probabil că ne-a influenţat pe toţi din acest punct de vedere. Eu însumi, atunci când m-am implicat în politică, probabil că am fost împins şi de această mentalitate existentă în cultura noastră.
De altfel, în ceea ce priveşte scriitorii pe care i-am citit şi care mi-au plăcut, spectrul e foarte larg, şi dacă e vorba de literatura maghiară, şi de cea română, şi am avut şi perioade când am avut preferinţe. Eu, ca foarte mulţi alţii, într-o anumită perioadă, am fost un cititor al prozei sud-americane, de exemplu; perioade lungi am citit tot ce s-a scris pe acel continent şi ceea ce s-a tradus. Având specialitatea 'franceză', bineînţeles că literatura franceză îmi e foarte apropiată. Deci aş putea înşira foarte mulţi scriitori.

ROMPRES: Viaţa politică din România ultimilor 16 ani poate fi un subiect de roman?
Marko Bela: Poate. Problema mea este că mi se pare că nu am prelucrat nici perioada de dinainte de 1989. Cel puţin în literatura maghiară de aici, din România, sunt cam puţine opere care reflectă perioada comunistă, deci ar trebui prelucrată şi acea perioadă. Şi, deja, ceea ce s-a întâmplat după 1989 poate să fie subiect. Pentru mine, oricum, e un subiect pe care trebuie să-l pun pe hârtie mai curând sau mai târziu. Forma, în acest moment, pentru mine, este incertă. Probabil că eseu, studiu, memorii, nu ştiu în cel fel, dar simt că deja ar trebui să reflectez în scris asupra a tot ceea ce s-a întâmplat.
De exemplu, mi-a apărut un volum de interviuri realizat de un coleg publicist. E vorba de o serie de convorbiri din care am scos o carte în limba maghiară. Cartea a avut un ecou pozitiv. Este vorba despre nişte interviuri cu temă autobiografică, dar cu accent pe cei 16 ani care au trecut după decembrie 1989. Acum cartea este deja în lucru, se va traduce şi în limba română. Cartea pentru mine a fost importantă, pentru că mi-am dat seama că am foarte multe de spus în legătură cu perioada pe care am trăit-o. Deocamdată de spus, fiindcă această carte nu s-a născut prin faptul că aş fi scris ceva. Eu am vorbit tot timpul iar cel care m-a intervievat m-a înregistrat şi, după aceea, împreună am lucrat pe text. Dar pentru mine este primul pas de întoarcere la literatură.

ROMPRES: Ce hobby-uri aveţi? Ştiu că sunteţi foarte ocupat, dar mă gândeam că premierul Tăriceanu, de exemplu, şi-a mai găsit timp pentru motociclete, la fel şi fostul premier Năstase, care nu a renunţat la partidele de vânătoare.
Marko Bela: La vânătoare nu am fost în viaţa mea. Şi nici nu mi-am dorit. La pescuit am fost cândva, în adolescenţă, şi mi-a plăcut, dar, de atunci, nu am mai reuşit să mă apuc de aşa ceva. Deci lectura a fost nu neapărat un hobby, ci o preocupare foarte îndrăgită. Şi acum, când reuşesc, pentru că mai am prea puţin timp, citesc. Apropo de maşini sau motociclete. Îmi place să conduc, nu motociclete. Tot aşa, cândva, în liceu, am condus motociclete, după aceea - nu. Îmi place să conduc. Îmi plac maşinile.
Eu nu sunt un filolog înnăscut. Am absolvit filologia, limba şi literatura maghiară şi franceză, dar, până în ultimul moment, am avut o dilemă în ce direcţie să mă îndrept. Trebuia să aleg între filologie, scriind deja în liceu poezie şi publicând, şi, pe de altă parte, ceea ce mi-a plăcut extrem de mult, ştiinţele tehnice. Vroiam să mă fac inginer electronist. Asta era dilema mea. În ce direcţie să merg. Mă interesează şi m-a interesat foarte mult tehnica. Mai demult, când mai aveam timp, reparam orice şi îmi plăcea să am astfel de îndeletniciri. Întotdeauna i-am invidiat pe oamenii care lucrează cu materiale concrete - lemnul, metale. Şi astăzi zic că e mult mai frumos şi uşor să lucrezi cu aşa ceva decât cu oameni. De exemplu, în politică nu depinde numai de tine ceea ce ai obţinut, ci depinde şi de celălalt om sau depinde de partidele politice, de viaţa politică. Degeaba ai proiecte frumoase, realizarea lor nu depinde numai de tine. De aceea, îmi place şi în literatură. Şi acolo depinde numai de tine şi de o bucată de hârtie şi un creion, şi dacă reuşeşti sau nu reuşeşti ceva, şi nu depinzi de alte condiţii.
Ceea ce mi-a mai rămas, nu ca hobby, aşa, ca relaxare, este să conduc maşina. În vara asta, am reuşit să plecăm pentru câteva zile, aproape în taină, în concediu, cu familia, cu maşina personală, un Volkswagen Golf. Ne-am dus până la Paris şi înapoi. Majoritatea drumului am condus eu, dar a condus şi soţia. Am avut o săptămână foarte plăcută şi deloc obositoare.

ROMPRES: Vă place să ascultaţi muzică în maşină?
Marko Bela: Când sunt singur. Atunci când nu sunt singur, îmi place să discut cu cei cu care sunt împreună. Când sunt singur, atunci ascult radioul, muzică şi ştiri, tot ce e mai interesant.

ROMPRES: Copilăria în secuime. Ce amintiri aveţi de acolo? Aproape întotdeauna ne raportăm la copilărie, la adolescenţă, ca la cea mai frumoasă perioadă a existenţei.
Marko Bela: M-am născut în perioada comunismului, în 1951. Într-o perioadă brutală, dură, la urma urmei, aşa cum am aflat ulterior, pentru că eu fiind mic copil am sesizat foarte puţine din relele acelei perioade. Pentru mine era firesc să stai la coadă pentru lapte, pentru pâine, pentru carne. Ulterior, mi-am dat seama că nu e chiar aşa de firesc acest lucru. Copilăria mi-a dat foarte multe lucruri bune, fiindcă eu m-am născut şi am crescut în Târgu Secuiesc, care era un orăşel frumos, cu o viaţă spirituală bogată şi o viaţă culturală, şi pentru acea perioadă, bogată. Pentru că bunicii mei din partea ambilor părinţi erau de la ţară, tot din Covasna, am petrecut mult timp la ţară. Din acest punct de vedere am reuşit să am şi experienţa vieţii de la ţară, dar şi avantajele unui orăşel din secuime.
Am trăit şi eu, ca şi alţii, într-un regim totalitar, cu toate relele, aşa cum am spus, dar, în acelaşi timp, am avut şi norocul să fiu la vârsta cea mai sensibilă atunci când şi în România, în 1968, şi vreo doi, trei ani după 1968, a avut loc o deschidere. Aveam 17 ani. Atunci s-a creat impresia că lumea se deschide, mai ales pentru noi, tinerii, adolescenţii. A avut loc o reformă atât în domeniul culturii, în muzică, precum şi în politică. Nu cred că întâmplător, după părerea mea, muzica de atunci, Beatles şi ceilalţi, şi după 40 de ani este considerată ca muzică de valoare. Şi tinerii de azi îndrăgesc această muzică. Probabil, a fost o perioadă excepţională atât în Occident, cât şi pentru scurt timp la noi, fiindcă şi noi am văzut că se poate, că e posibilă o deschidere. După aceea, foarte repede, cu toţii am avut o dezamăgire foarte mare, pentru că, la începutul anilor '70, iar s-a închis lumea pentru noi şi ne-am dat cu toţii seama că a fost vorba de înşelătorie, de o manipulare, de o iluzie.

ROMPRES: Ce v-aţi dori de ziua dumneavoastră?
Marko Bela: Eu trebuie să vă spun că nu sunt un om al aniversărilor, nu sunt un om al festivităţilor sau serbărilor şi niciodată nu mi-am legat nici dorinţe, nici bucuriile de aceste aniversări. Pentru mine o zi de naştere este, bineînţeles, un eveniment convenţional, dar prin care oamenii îşi exprimă sentimentele sau respectul faţă de celălalt. Şi atât. Îmi doresc satisfacţii şi în viaţa privată, dar şi în activitatea obştească.

ROMPRES: Vă mulţumim. La mulţi ani!
* * *
Marko Bela s-a născut în Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, la data de 8 septembrie 1951. Este căsătorit cu Anna Kos şi are trei copii.
În 1974 a absolvit Facultatea de filologie, specializarea limba şi literatura maghiară şi franceză, a Universităţii 'Babeş -Bolyai', din Cluj-Napoca.
Între 1974 şi 1976 a fost profesor de franceză la Sântana de Mureş, între 1976 şi 1989 a fost redactor la revista literară 'Igaz Szó', din Târgu Mureş, iar în 1990 a ajuns redactor-şef al revistei literare 'Látó', din Târgu Mureş.
A publicat volume de poezie, inclusiv pentru copii, volume de eseuri şi studii. A avut lucrări pe teme literar-artistice şi politice publicate în ţară şi străinătate.
Volume de poezii traduse în limba română: 'Despre natura metaforelor', Bucureşti, 1989; 'Timp canibal', Cluj, 1997; volume de poezie în limba engleză şi franceză editate la Budapesta şi la Paris.
În 1989 a devenit membru fondator al UDMR Mureş iar din 1990 este senator de Mureş. Din 1992 este liderul grupului parlamentar UDMR din Senat iar, din 1993, preşedinte al acestei formaţiuni politice.