Ochii tăi, ochii mei...

Ochii tăi, ochii mei, două fântâni

în care ne scufundăm

pentru-a ne regăsi pururea tineri.

- un echilibru delicat între viaţă

şi moarte, acest şuvoi de timp trăit împreună -

Gura ta, gura mea, furtuna prin care

trecem înlănţuiţi cu faţa umedă de lacrimi.

Să ascultăm interludiul dureros

între prima vrajă

şi-atingerea mâinilor noastre

prin ecoul îndepărtat al unui zâmbet!

În paginile cărţii păstrez, încă,

proaspete şi verzi, frunzele tale

culese în drum spre întâlnirea cu destinul.

 

- Lasă-mă să te sărut, iubito, profund!

Mă surprinzi, te simt ca un torent,

mult prea departe sunt

de belşugul binecuvântărilor tale.

- Sărută-mă, iubitule, intens vreau să te simt,

să lasăm să curgă iubirea, pornind în jurul lumii,

larg să desfacem aripa albastră peste liniştea apei!

- Te sărut, frumuseţe desăvârşită,

am primit corect trăirea ta sau a mea,

o simbioză această unire în plan divin,

un pas mai departe spre vara sufletului tău,

de neegalat în al meu spirit.

Te simt sau mă simt în tine, un vis îmi pare viaţa!

Arc peste pietre şi stânci,

semne şi culori curg înspre izvoare,

eliberând trecutul cu zorii zilei din spate,

ştiu că bagajele purtate sunt daruri în păstrare

chiar dacă, uneori, ne sunt poveri.

Un ropot de ape se revarsă din înaltul zărilor.

 

Te strâng, iubire, mă nelinişteşti,

cu tine rămân când sunt numai eu,

ca un ecou ce răspunde dacă îl chemi,

eternitatea aş petrece-o împreună

şi chiar nu mai ştiu

cine sunt, unde sunt, ce fac,

ştiu doar că mi-e bine

şi ştiu sigur că sunt cu tine.

Respir adânc, ameţitoare eşti,

pe culmi mă urci şi de acolo-mi arăţi

lumea nebănuită pe care numai tu ştii

s-o desfăşori în faţa ochilor mei.

Când te-am simţit prima dată

am rămas mut, prezenţa ta doar mai vorbea.

 

Zâmbesc, ştiu ce te nelinişteşte... un cuvânt.