De înduplecatul ploii de iunie...

.

Soarele nemilos

hotărît să rămînă

mereu la amiază

.

înfiptă în burta

pămîntului satului

crăpată

cumpăna stă fără umbră

.

apa uscată freatic

pînă la rădăcinile

încleştate în lutul pustiu

.

fierbintele curge pe case

alunecă din burlane

la talpa umbrei

ce trage să moară

.

verdele s-a vopsit galben

şi a plecat de pe frunze

.

Ţăranca cu fotele negre

pe călcîie crăpate

aduce ultima apă

puţină, gălbuie

să-încheie păpuşa de lut

plămădită sărac

în coşciugul de lemn

înflorit

purtată pe bocet de moarte

aruncată în malul secat

de sub sălcii

nevinovată

Caloieneeeeee...

.

Caloiene,

Ene!

Mă-ta

Te cată,

Prin pădurea deasă,

Cu inima arsă!

Prin pădurea rară,

Cu inima-amară

Şi ea că te plînge,

Cu lacrimi de sînge,

Ioane, Ioane

Caloiane!

.

Ploaia se adună deja

în butoaiele cerului

înduplecată.

.