Premierul Tăriceanu: Cei care au colaborat cu Securitatea trebuie să se retragă

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat miercuri, că atât la nivelul Partidului Naţional Liberal, cât şi la nivelul guvernului, principiul conform căruia cei care au colaborat cu Securitatea trebuie să se retragă rămâne valabil.

'Atât la nivelul PNL, cât şi la nivelul Guvernului, am anunţat un principiu care este clar: toţi cei care au avut o colaborare cu Securitatea trebuie să facă un pas în planul doi al vieţii politice, să se retragă pentru o perioadă. Pentru că acest lucru, iată, măcar la 16 ani de la căderea comunismului să reuşim să-l rezolvăm, astăzi, printr-un efort al întregii societăţi, în care mass-media joacă un rol foarte important şi pentru care realmente vreau să mulţumesc', a spus primul-ministru.

Potrivit unui comunicat al biroului de presă al guvernului, în ceea ce îl priveşte pe şeful Cancelariei, Aleodor Frâncu, primul-ministru a spus: 'în momentul de faţă, în ceea ce-l priveşte pe domnul Frâncu nu există o informaţie oficială din partea CNSAS-ului'.

'Dacă acest lucru se va dovedi, atunci, sigur, că măsura este valabilă pentru oricine', a precizat premierul Tăriceanu.

Într-un cotidian central a apărut miercuri un articol potrivit căruia Aleodor Frâncu ar fi colaborat cu fosta securitate.

Știri Atheneum: